Home » Anchete » Peste 200 de percheziţii la persoane bănuite că au fraudat fondurile pentru hrana și cazarea cetățenilor ucraineni/ Prejudiciul estimat la 2.000.000 de euro/ Sunt vizați și funcționari ai unei primării din Maramureș

Peste 200 de percheziţii la persoane bănuite că au fraudat fondurile pentru hrana și cazarea cetățenilor ucraineni/ Prejudiciul estimat la 2.000.000 de euro/ Sunt vizați și funcționari ai unei primării din Maramureș

Peste 200 de percheziţii la persoane bănuite că au fraudat fondurile pentru hrana și cazarea cetățenilor ucraineni/ Prejudiciul estimat la 2.000.000 de euro/ Sunt vizați și funcționari ai unei primării din Maramureș
Sursa foto: Facebook / Poliția Română
Ascultă articolul

Peste 200 de percheziţii au loc vineri dimineaţă într-un dosar vizând obţinerea pe nedrept a aproximativ 2.000.000 de euro, reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu hrana şi cazarea pentru cetăţeni ucraineni, în care sunt implicaţi funcţionari din cadrul unei unităţi administrativ teritoriale şi 203 persoane fizice, acuzaţiile fiind de obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, transmite News.ro. Conform surselor G4Media, este vorba de funcționari ai primăriei Săpânța din Maramureș.

- articolul continuă mai jos -

”Astăzi, 31 martie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Maramureş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, cu sprijinul poliţiştilor inspectoratelor de poliţie judeţene Suceava, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Satu Mare, Sălaj, Mureş, Bihor, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş, Poliţiei de Frontieră şi Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj, pun în executare 203 percheziţii domiciliare şi 6 mandate de aducere, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, anunţă IGPR.

Vizaţi sunt funcţionari din cadrul unei unităţi administrativ teritoriale şi 203 persoane, cu privire la care există bănuiala că ar fi obţinut, pe nedrept, aproximativ 2.000.000 de euro, sumă care ar fi reprezentat contravaloarea cheltuielilor cu hrana şi cazarea pentru cetăţeni ucraineni, refugiaţi.

Prejudiciul cauzat reprezintă sumele plătite din Fondul de Rezervă Bugetară prevăzut în cadrul programului 50/20.

Acţiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş, Serviciului Criminalistic Maramureş şi jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole