G4Media.ro

Peste 100.000 de francezi au manifestat pentru o îmbunătățire a proiectului de…

sursa foto: Captură video

Peste 100.000 de francezi au manifestat pentru o îmbunătățire a proiectului de lege privind clima, în ajunul dezbaterii sale în Parlament

Susţinătorii unei „adevărate legi privind clima” au salutat duminică o „mobilizare puternică” în mai multe regiuni din Franţa pentru a cere ca proiectul guvernului în acest domeniu să meargă mult mai în profunzime, în ajunul examinării sale de către deputaţi, informează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit organizatorilor, aproximativ 110.000 de persoane au manifestat în mai multe oraşe, inclusiv 55.000 la Paris (12.000 conform poliţiei) şi 10.000 la Lyon (4.000 conform poliţiei).




Apelului la demonstraţie i s-au alăturat zeci de ONG-uri, sindicate şi partide politice pentru a denunţa lipsa de ambiţie a proiectului de lege „climă şi rezilienţă”, prezentat drept unul din textele emblematice ale preşedinţiei Emmanuel Macron.

Proiectul de lege îşi propune să facă credibil obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030 comparativ cu 1990, rezultat din propunerile Convenţiei cetăţeneşti privind clima (CCC).

Acest exerciţiu democratic inedit, realizat la iniţiativa preşedintelui Emmanuel Macron în urma crizei mişcării de protest social a Vestelor galbene, s-a soldat cu alegerea a 150 de cetăţeni prin tragere la sorţi, care au fost instruiţi de cei mai buni experţi în domeniul climei şi al schimbărilor climatice pentru a propune măsuri de reducere a emisiilor de gaze în Franţa „într-un spirit de dreptate socială”.

În opinia activiştilor de mediu, nu au rămas prea multe din cele 149 de propuneri ale CCC după trecerea prin filtrul guvernamental, acuzat că a cedat lobby-urilor economice şi departe astfel de promisiunea preşedintelui Emmanuel Macron făcută „cetăţenilor” de a le transmite măsurile „nefiltrate”.

La Paris, numeroşi protestatari au mărşăluit purtând un banner pe care se putea citi „Pentru o adevărată lege a climei: Stop bla bla” într-o procesiune festivă, animată de muzicieni.

Alte pancarte denunţau atitudinea preşedintelui: „Macron, legea ta din carton, este coşul de gunoi galben” sau „Fără filtru, ne fumezi”.

Mulţi manifestanţi au cerut parlamentarilor să îmbunătăţească proiectul de lege pentru care au fost depuse aproximativ 7.000 de amendamente. La fel ca, paradoxal, ministrul pentru tranziţie ecologică, Barbara Pompili, care a pierdut teren în timpul pregătirii textului, dar care a declarat că nu renunţă.

„Lupt în continuare pentru cele mai ambiţioase măsuri posibile”, a declarat aceasta la postul de radio public France Inter, exprimându-şi speranţa că parlamentarii ar putea încă vota anumite îmbunătăţiri.

Organizatorii fac deja apel la organizarea uni marş pe 9 mai „dacă legea este adoptată în forma actuală”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...