Home » Anchete » Persoane cu COVID care nu și-au declarat contacții, anchetate la Iași/ DSP a transmis poliției o listă cu zece nume

Persoane cu COVID care nu și-au declarat contacții, anchetate la Iași/ DSP a transmis poliției o listă cu zece nume

Persoane cu COVID care nu și-au declarat contacții, anchetate la Iași/ DSP a transmis poliției o listă cu zece nume
sursa foto: Ilona Andrei/ G4Media.ro
Ascultă articolul

Direcția de Sănătate Publică Iași a înaintat, marți, Inspectoratului Județean de Poliție o listă de zece persoane infectate cu virusul Sars CoV-2 și care nu au raportat contacții din perioada premergătoare bolii, transmite Radio Iași, citat de Rador.

Omitarea declarării persoanelor de contact este catalogată drept infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la șase luni, la trei ani.

- articolul continuă mai jos -

Directorul DSP, Vasile Cepoi, a declarat că, în județ, sunt aproximativ zece mii de persoane infectate și izolate la domiciliu, care au raportat doar patru mii cinci sute de contacți.

Vasile Cepoi: „Ancheta epidemiologică este un instrument prin care se identifică posibilitățile de transmitere a bolilor infecto-contagioase periculoase, cum este această infecție cu COVID. De aceea legea, Codul Penal, precizează, că dacă cineva ascunde informații care se referă la posibilitatea transmiterii bolilor infecto-contagioase, cum ar fi informații cu privire la contacții pe care o persoană depistată pozitiv le-a avut, se consideră infracțiune. Noi ne aflăm în această situație pentru că, deși avem peste zece mii de persoane pozitive, avem doar în jur de 4.500 de persoane considerate contacți. Este imposibil ca mai mult de jumătate din persoanele pozitive să nu fi avut contact cu nimeni în ultimele șapte zile. Echipele noastre care efectuează anchete epidemiologice au sesizat zece cazuri care, se pare că, există suspiciunea că au ascuns astfel de informații”.

sursa: Radio Iași

sursa foto: Ilona Andrei/ G4Media.ro

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole