Home » Anchete » Percheziții în Satu Mare la persoane suspectate de înșelăciune, fals și camătă/ Prejudiciul estimat de procurori se ridică la 800.000 de euro

Percheziții în Satu Mare la persoane suspectate de înșelăciune, fals și camătă/ Prejudiciul estimat de procurori se ridică la 800.000 de euro

Percheziții în Satu Mare la persoane suspectate de înșelăciune, fals și camătă/ Prejudiciul estimat de procurori se ridică la 800.000 de euro
sursa foto: IPJ
Ascultă articolul

Autorităţile judiciare au făcut, miercuri, 17 percheziţii la persoane din Satu Mare bănuite de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals şi camătă. Prejudiciul estimat în dosar se ridică la 800.000 de euro.

”Astăzi, 28 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Satu Mare, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au efectuat 17 percheziţii domiciliare, într-un dosar de camătă”, a transmis, miercuri, Poliţia Română.

- articolul continuă mai jos -

Sursa citată a precizat că acţiunea a vizat o grupare infracţională din Satu Mare, bănuită de comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals şi camătă.

”În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente care atestau tranzacţii imobiliare, bijuterii şi sume de bani, după cum urmează: 1.486,74 grame de aur, 110.780 de lei, 20.240 de euro, 1.000 de dolari, 1.530 de lire sterline, 68.500 de forinţi, 16.420 de ţigarete de provenienţă ucraineană şi 7 telefoane mobile, prejudiciul estimat fiind de peste 800.000 de euro”, a mai transmis sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

sursa: News.ro

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.