Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Polițiștii efectuează, miercuri dimineață, 18 percheziții în judeţele Mureș, Cluj, Alba, Ilfov, Prahova, Galați și în municipiul București, la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală.
„Activităţile sunt coordonate de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.G.P.R. şi prim procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Târgu Mureș şi se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureș. De asemenea, la acţiune participă și luptătorii de intervenţie din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Mureș, Cluj și Galați”, transmite IGPR.
„În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada 2013-2017, mai multe persoane, în calitate de reprezentanţi legali ai unei societăţi comerciale din judeţul Mureș ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a unor facturi fiscale fără conținut economic real, de la 2 societăți comerciale de tip fantomă. Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este de peste 1,4 milioane de lei”, se mai arată în comunicatul citat.