G4Media.ro

Percheziţii în România şi mai multe ţări, la o grupare specializată în…

sursa foto: Captura video DIICOT

Percheziţii în România şi mai multe ţări, la o grupare specializată în trafic internaţional de droguri / Sunt vizaţi cetăţeni turci, olandezi, români şi polonezi

Autorităţile judiciare au făcut simultan percheziţii în România, Olanda, Polonia şi Germania, la o grupare specializată în trafic internaţional de droguri. Sunt vizaţi cetăţeni turci, olandezi, români şi polonezi, anunță News.ro.

”La data de 24 ianuarie 2023, Poliţia Română, prin Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, a desfăşurat, în comun cu autorităţi din Olanda, Polonia şi Germania, mai multe percheziţii concomitente, în locaţii din România, Olanda şi Polonia, pentru probarea activităţii infracţionale a unei grupări importante implicate în spălare de bani şi trafic internaţional de droguri”, a transmis, miercuri, IGPR.

Sursa citată a precizat că, în Olanda, au fost arestate două persoane, sub acuzaţiile de trafic de droguri, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi spălare de bani.

”Membrii grupării infracţionale sunt cetăţeni de sorginte turcă, olandeză, română şi poloneză, fiind rezidenţi ai ţărilor europene în care au fost desfăşurate investigaţiile. Acţiunea a beneficiat de sprijinul EUROPOL, care a facilitat mijloacele necesare logistice şi operaţionale pentru desfăşurarea operaţiunii”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit acesteia, acţiunea reprezintă o modalitate de acţiune des utilizată de autorităţile de aplicare a legii şi de către specialiştii din cadrul Poliţiei Române, pentru a combate criminalitatea organizată transnaţională, pentru asigurarea unui climat de securitate european.

La activităţile din România, unde au fost efectuate 2 percheziţii, au participat şi patru investigatori din Germania BKA şi Olanda Poliţia Naţională, care au solicitat participarea la activităţile specifice prin ordin european de anchetă.

Din cadrul Poliţiei Române, la activităţi au participat poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Oradea.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Activităţile solicitate prin ordin european de anchetă sunt coordonate judiciar de către procurorii din cadrul Serviciului de Cooperare Reprezentare şi Asistenţă Judiciară  Internaţională – D.I.I.C.O.T.

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

Citește și...

1 comentariu

  1. La parnaie cu ei