G4Media.ro

Pensiuni și hoteluri închise de ISU Braşov, din cauza neregulilor legate de…

Sursa foto: Facebook / ISU Brașov

Pensiuni și hoteluri închise de ISU Braşov, din cauza neregulilor legate de prevenirea incendiilor

Șapte unităţi de cazare din municipiul Braşov şi staţiunile Predeal, Bran şi Râşnov au fost închise de pompieri în urma controalelor desfăşurate în primele trei luni ale anului, a anunţat, joi, şeful ISU Braşov, col. Iulian Marciu, transmite Agerpres.

Conform acestuia, principalele nereguli constatate la aceste hoteluri sau pensiuni au constat în lipsa detectoarelor de incendii şi a instalaţiilor de stingere, precum şi faptul că, la unele clădiri din lemn au fost construite mai multe etaje decât numărul de nivele prevăzute în autorizaţia de securitate la incendiu.

Şeful ISU Braşov a explicat, pentru AGERPRES, că activitatea acestor unităţi turistice a fost suspendată până la reautorizarea respectivelor imobile din punct de vedere al securităţii la incendiu.

Potrivit sursei citate, în perioada 8 ianuarie – 31 martie, angajaţii ISU Braşov au efectuat 268 de controale la operatori economici ce activează în domeniul turismului şi au fost depistate 1735 de deficienţe, majoritatea (1222) sancţionate cu avertisment, iar pentru 424 dintre acestea au fost aplicate amenzi.

Totodată, în perioada premergătoare Paştelui catolic, ISU Braşov a desfăşurat controale la bisericile cultelor care au serbat deja această sărbătoare, urmând să fie demarate verificări similare la lăcaşele de cult ortodoxe. În cazul primelor lăcaşe de cult, au fost depistate nereguli ce au constat, printre altele, în improvizaţii la instalaţiile electrice sau lipsa stingătoarelor pentru incendii.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...