Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un amplu proiect finanţat prin PNRR cu aproximativ 3,5 milioane de lei, care vizează amenajarea a patru păduri urbane în municipiul Galaţi, respectiv a 196.000 de puieţi, se finalizează joi, a informat Primăria, transmite Agerpres.
Potrivit sursei citate, proiectul vizează înfiinţarea a patru păduri urbane, pe o suprafaţă totală de peste 65.000 de metri pătraţi, în două zone de la marginea oraşului şi în incinta a două unităţi de învăţământ.
„Un oraş modern înseamnă un oraş verde, cu un aer cât mai curat. Înfiinţarea pădurilor urbane vine în completarea acţiunilor noastre pentru un oraş prietenos cu mediul, pornind de la plantări de copaci pe care le facem an de an, mijloace de transport public nepoluante, noi staţii de încărcare pentru maşini electrice, înfiinţarea de parcuri fotovoltaice etc. Sunt măsuri importante atât pentru creşterea calităţii vieţii oamenilor, dar şi pentru protejarea mediului”, a transmis primarul Ionuţ Pucheanu, într-o declaraţie de presă.
Plantările au fost realizate în zona Bulevardului Galaţi (taluz aferent „Danubius”), pe o suprafaţă de aproximativ 7.743 de metri pătraţi, în zona Drumului de Centură, la intersecţia cu bulevardul Galaţi, pe aproximativ 55.218 metri pătraţi, precum şi la Şcoala nr. 26 „Ion Creangă” şi Şcoala nr. 29 „Sfânta Ana”.
Au fost plantaţi arbori precum stejari, frasini, paltini şi tei, dar şi arbuşti din speciile lemn câinesc, corn şi măceş, selectaţi pentru adaptabilitatea la condiţiile climatice locale şi beneficiile ecologice.
„Pădurile urbane vor avea densităţi mari, astfel încât să se constituie în ‘plămâni verzi’, care vor aduce beneficii multiple, precum purificarea aerului, reducerea zgomotului, stocarea carbonului, conservarea peisajului, reducerea temperaturii aerului şi, implicit, îmbunătăţirea sănătăţii publice. Totodată, împădurirea acestor suprafeţe va contribui la combaterea eroziunii prin regularizarea scurgerii apelor din precipitaţii şi îmbunătăţirea solului. (…) lucrările presupun pregătirea terenului, pregătirea solului, împădurirea propriu-zisă, combaterea dăunătorilor puieţilor, întreţinerea plantaţiei, precum şi completări în plantaţia nou creată în al doilea şi al treilea an”, a transmis Compartimentul de presă al Primăriei Galaţi.