Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ocupantă a locului 215 în ierarhia mondială, Patricia Țig a reușit marți să facă pasul în turul al doilea al calificărilor de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al sezonului din tenisul de câmp.
Țig a revenit de la 0-1 la seturi și a învins-o pe Kayla Cross, din Canada, locul 229 WTA, scor 4-6, 7-6(4), 6-4.
Partida de pe iarba londoneză a durat două ore și 36 de minute.
În turul doi al calificărilor, Țig va juca cu americanca Robin Montgomery, locul 119 mondial şi favorită 16 pe tabloul calificărilor.