Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Călin Georgescu candidează independent la alegerile prezidențiale, însă este susținut public de Partidul Oamenilor Tineri (POT). Formațiunea politică a fost fondată de către deputata Anamaria Gavrilă (41 de ani). Ea a intrat în Parlament în 2020, pe listele AUR.
În perioada de precampanie electorală, POT a susținut candidatura președintei partidului, Anamaria Gavrilă, la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, însă nu a mai depus candidatura acesteia. Una dintre teme a fost opoziția față de dreptul la avort. De altfel, acest partid susține că vaccinarea reprezintă „condamnarea oamenilor la mutilare”.
POT l-a susținut public pe Călin Georgescu înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, inclusiv cu mesaje explicite de îndemn la vot în preziua alegerilor, sâmbătă 23 noiembrie, după încheierea campaniei electorale și când propaganda electorală era interzisă inclusiv în mediul online. Un exemplu, aici.
Duminică noaptea, după votul din primul tur, președinta POT, Anamaria Gavrilă, alături de alți membri și candidați ai partidului, au postat pe Facebook o declarație video.
„Cu mare, mare umilință stăm și mulțumim lui Dumnezeu că a întors o pagină în istoria României. Mulțumim lui Dumnezeu pentru minunile pe care le face. Vorbeam de multe ori hai să ne facem treaba, pentru că Dumnezeu va face minuni și iată că Dumnezeu are întotdeauna ultimul cuvânt și că nu ne-a lăsat. Felicitări tuturor! Am spus, un vot pentru Călin Georgescu înseamnă că poporul român este treaz și cu sufletul viu. Noi știam care este realitatea”, a afirmat Anamaria Gavrilă la începutul declarației.
Noul partid a fost înregistrat oficial în Registrul Partidelor Politice în aprilie 2023. Alături de deputata Anamaria Gavrilă, ceilalți doi fondatori sunt Bianca Eugenia Gavrilă și Crinela Mihaela Meidinger.
POT a avut candidați la alegerile locale din iunie 2024, la care a obținut la nivel național următoarele rezultate, potrivit platformei rezultatevot.ro:
Partidul nu a avut candidaturi la alegerile europarlamentare.
„Misiunea de Român este să lăsăm o țară mai bună, în care românii trăiesc în armonie, prosperitate și cu demnitate pe plan internațional”, se arată pe site-ul POT.
Am mai văzut două partide mici care îl susțin. Este o întreagă rețea.
oameni prajiti de tot, ca seful lor georgevici , fara educatie, reptilieni, tik tok-ari … rezultatul educatiei PSDNLUDMR
Partidul anti-creier. Cu cât ești mai prost cu atât te plac mai mult.