G4Media.ro

Vot la limită în Parlamentul European: Până în 2030, UE trebuie să…

Sursa foto: Badilas Vasile & Cecilia Tecaru, rangeri la Administrația Parcului Național Munții Măcinului

Vot la limită în Parlamentul European: Până în 2030, UE trebuie să pună în aplicare măsuri de refacere care să acopere cel puțin 20% din zonele sale terestre și maritime / Proiectul de lege nu impune noi zone protejate în UE

În urma dezbaterii de marți asupra legii UE privind refacerea naturii, Parlamentul și-a adoptat astăzi poziția cu 336 voturi pentru, 330 împotrivă și 13 abțineri. Votul de respingere a propunerii Comisiei nu a fost aprobat (312 voturi pentru, 324 împotrivă și 12 abțineri), se arată într-un comunicat al Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg. Refacerea ecosistemelor este esențială pentru combaterea schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității, și reduce riscurile pentru securitatea alimentară, se mai arată în comuniat. Până în 2030, UE trebuie să pună în aplicare măsuri de refacere care să acopere cel puțin 20% din zonele sale terestre și maritime, potrivit eurodeputaților.

Deputații subliniază că refacerea ecosistemului este esențială pentru combaterea schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității și reduce riscurile pentru securitatea alimentară. Aceștia subliniază că proiectul de lege nu impune crearea de noi zone protejate în UE și nici nu blochează noi infrastructuri de energie din surse regenerabile, prin adăugarea unui nou articol care subliniază că astfel de instalații sunt în mare măsură în interesul public.

Obiective de refacere a naturii pentru 2030

Parlamentul subliniază că noua lege trebuie să contribuie la îndeplinirea angajamentelor internaționale ale UE, în special a cadrului global al ONU privind biodiversitatea de la Kunming-Montreal. Deputații sprijină propunerea Comisiei de a pune în aplicare măsuri de restaurare până în 2030, care să acopere cel puțin 20% din toate zonele terestre și maritime din UE.

Parlamentul afirmă că legea se aplică numai atunci când Comisia a furnizat date privind condițiile necesare pentru a garanta securitatea alimentară pe termen lung și atunci când țările UE au cuantificat suprafața care trebuie restabilită pentru a atinge obiectivele de refacere pentru fiecare tip de habitat. Parlamentul prevede, de asemenea, posibilitatea de a amâna obiectivele în cazul unor consecințe socioeconomice excepționale.

În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia ar trebui să evalueze orice decalaj între nevoile financiare legate de refacerea naturii și finanțarea disponibilă din partea UE și să analizeze soluții pentru a elimina acest deficit, în special prin intermediul unui instrument specific al UE.

  • După vot, raportorul César Luena (SD, Spania) a declarat: „Legea privind refacerea naturii este un element esențial al Pactului verde european și respectă consensul științific și recomandările de refacere a ecosistemelor Europei. Fermierii și pescarii vor beneficia de pe urma acesteia și vom asigura un pământ locuibil pentru generațiile viitoare. Poziția noastră adoptată astăzi transmite un mesaj clar. Acum trebuie să continuăm pe calea cea bună, să ne apărăm poziția în timpul negocierilor cu statele membre și să ajungem la un acord înainte de încheierea mandatului acestui Parlament pentru a adopta primul regulament privind refacerea naturii din istoria UE.”

Parlamentul este acum pregătit să înceapă negocierile cu Consiliul privind forma finală a legislației.

Context

Peste 80% din habitatele europene sunt într-o formă precară. La 22 iunie 2022, Comisia a propus un regulament privind refacerea naturii pentru a contribui la redresarea pe termen lung a naturii deteriorate în toate zonele terestre și maritime ale UE și pentru a atinge obiectivele UE în materie de climă și biodiversitate. Potrivit Comisiei, noua lege ar aduce beneficii economice semnificative, deoarece fiecare euro investit ar avea ca rezultat beneficii de cel puțin 8 EUR.

Această legislație răspunde așteptărilor cetățenilor privind protecția și refacerea biodiversității, a peisajului și a oceanelor, exprimate în propunerea 2 alineatele (1), (3), (4) și (5) din concluziile Conferinței privind viitorul Europei.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...