Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parlamentul leton a aprobat vineri ca deputaţilor care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19 să le fie interzis să voteze şi să participe la discuţii în legislativ, informează Reuters, citată de Agerpres.
Măsurile restrictive, care includ şi o reducere salarială, au fost aprobate cu votul a 62 de parlamentari din totalul de 100 şi vor fi aplicate de luni până la mijlocul anului 2022.
Letonia, ţară cu una din cele mai scăzute rate de vaccinare din Uniunea Europeană, a fost prima care a reimpus un lockdown în această toamnă, când un nou val de infectări ameninţă să copleşească sistemul medical.
Potrivit televiziunii de stat, nouă deputaţi au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19.
Interdicţia impusă parlamentarilor nevaccinaţi a fost necesară pentru a promova încrederea populaţiei în politicile guvernului de a aduce sub control epidemia, a declarat iniţiatorul legii, deputatul Janis Rancans, citat de serviciul de presă al legislativului.
Letonia, ţară cu 1,9 milioane de locuitori, a raportat până acum 236.765 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi 3.646 de decese asociate COVID-19.
Sursa foto: Parliament of Latvia / Ernests Dinka
Democrație cică.
Da, e democratie, s-a votat si votul a fost luat in considerare.
N-au șanse rusnacii cu baliverne in Letonia! 😏
Oxiurule, așa-i și-n China.
Stalinismul n-a murit 🥳
stiati ca maximul valului 4 a fost atins in Romania pe 21 octombrie? cautati pe google „covid cases romania”
apoi cautati cand a dat wuhanis ordin de inchidere la ora 21, cand s-au vaccinat toti papagalii, cand a filmat recorder mizeria aia etc
sper ca si noua alianta USL sa interzica useristii din parlament pe motiv ca hapciu