G4Media.ro

Parlamentarii ruși se pregătesc să introducă reglementări ale prețurilor la alimente, medicamente…

Sursa foto: Pixabay

Parlamentarii ruși se pregătesc să introducă reglementări ale prețurilor la alimente, medicamente și alte bunuri, pe fondul deprecierii rublei

Comisiile parlamentare ruse sunt pregătite să introducă propuneri de reglementare a preţurilor la alimente, medicamente şi alte bunuri, a anunţat miercuri agenţia rusă de presă Interfax, citându-l pe Alexander Khinshtein, parlamentar şi membru al partidului de guvernământ al preşedintelui rus Vladimir Putin, Rusia Unită, transmite Reuters.

O astfel de iniţiativă legislativă este deja pregătită de comisiile parlamentare şi ar putea fi propusă „în orice moment”, a declarat Alexander Khinshtein.

Autorităţile au anunţat miercuri că rata anuală a inflaţiei în Rusia a accelerat la 9,15% în februarie, de la 8,73% luna precedentă, cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani, pe fondul deprecierii semnificative a rublei, în urma sancţiunilor occidentale impuse Moscovei după invadarea Ucrainei.

Aproape toate preţurile, de la pâine până la benzină, s-au majorat, printre cele mai mari creşteri fiind preţurile la zahăr şi cereale (cum ar fi hrişca, un produs important pentru ruşi, care îşi fac stocuri), cu 20,6% şi, respectiv, 18%.

sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Cartela revine in forta. O sa-i unga la suflete pe rusnaci dictatura putineiului.

  2. acum serios :

    cu aceasta tehnologi augmentata , sau VR , cum se numeste

  3. Acoliții lui Puțin au si acum ca pe vremea magazinelor comuniste un “magazin de partid” iar repartițiilor la casa pentru securiști si speciali funcționează tot ca or vremea lui Stalin. Prostimea o sa facă foamea si bea rachiu din pufoaica in timp ce nomenclatura dictatorului o tine in icre de Manciuria.

  4. Eu zic sa le dea cu ratia, asa pe tichet ca-n zilele de glorie.

  5. Pai așa vroiau și A(b)URiștii pentru a stopa inflația. Asta înainte de războiul din Ucraina. Meseriașii lui pește. Cum sa nu le zică lumea rusofili?

  6. Mai putin si painea la rusnaci va fi 3000 ruble. In ziua acea voi turna pe pamint cateva picaturi de palinka in memoria lui Vladolf Putler.

  7. Daca se scumpește benzina la rusi, am dat de dracu. Ce motiv ai sa o scumpești cand dai oceane de petrol la altii?

    • pai la 10 km de moscova sunt sate in care nu au gaz, apa sau canalizare.

      cand tu exporti gaz aproape pe gratis la chinezi, un pic mai scump la unguri si altii care-ti promoveaza dictatura dar nu ai gaz pentru poporul tau ce mai vrei ?

      te mai miri ca putin, familia si prietenii au averi de SUTE DE MILIARDE DE EURO, bani furati de la poporul rus pe care il lasa sa moara de foame si, la fiecare cativa ani, intr-un razboi de „eliberare de comunisti” si „denazificare” desi e o contradictie de termeni ?

  8. V-a trezit dictatorul din somn, mai repede cu soluții ca va bate lumea pe strada!