Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Părinții tinerilor care și-au pierdut viața în urma incendiului din Clubul Colectiv cer procurorului general al României urgentarea anchetei în vederea tragerii la răspundere a celor vinovați.
”Au trecut trei ani de la tragedia de la Clubul „Colectiv”, în care au pierit 64 de tineri nevinovați. Trei ani de revoltă, de neputinţă, de furie. Cu toate acestea, constatăm cu stupoare, indignare, dar și nemărginită durere că înalții funcționari implicați în dezastru nu au fost chemați în fața organelor judiciare pentru a da explicații. Raportul intitulat „Observații privind intervenția medicală după incendiul de la Clubul Colectiv” întocmit de o echipa din Ministerul Sănătaţii și depus la Cabinetul Ministrului Sănătății, probă esențială în stabilirea faptelor și tragerea la răspundere penală a celor vinovați, a dispărut”, se arată într-un comunicat de presă.
Ei au transmis procurorului general, Augustin Lazăr, o listă cu revendicări:
– să dispuneți extinderea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 259 CP, identificarea autorilor și tragerea lor la răspundere penală;
– cercetarea, în vederea stabilirii răspunderii penale, potrivit vinovăției fiecăruia, dacă, și în măsura în care aceasta există, a următoarelor persoane implicate în crearea cadrului general care a premers, a existat concomitent și a succedat incendiul de la Clubul Colectiv:
Articolul continuă mai jos
”Tragedia familiilor care şi-au pierdut copiii într-un eveniment care a marcat o ţară întreagă, faptul că după trei ani suntem mai slab pregătiţi în cazul unui eveniment de aceleaşi proporţii, iar timpul în loc să lămurească lucruri mai mult le ascunde, sunt semnale de alarmă pe care suntem obligaţi să le tragem până când, la un moment dat, ceva se va schimba. În bine. Pentru ei, dar şi pentru noi”, conchide comunicatul semnat de Narcis Hogea, Eugen Iancu și Laurentiu Istrate.
Arafat doar se face ca lucreaza…nici acum nu vrea sa indrepte smenurile pompierilor privind avizele de securitate la incendii din constructii.
Inspectorii isu si patronii clubului sunt vinovati in egala masura de moartea acelor oameni. Restul cu cine a dat autorizatia si cine a semnat si cutare sunt a 5-a roata la toata caruta asta de nenorociti.
Cu toata compasiune fata de cei care au avut de suferit in urma incendiului de la Colectiv , dar se vede cam cum functioneaza ” justitia ” .
Bineinteles ca inspectorii si patronii sunt vinovati , dar de la acestia nu prea au ce bani sa ia .
Imi place lista de revendicari , dar totusi este prea scurta .
Dar despre faptul ca totusi este bine sa fi responsabil fata de viata ta , nu pomeneste nimeni nimic .
Cand li-i se intampla cate ceva , multi incep sa chiraie , ca statul (autoritatile ) nu ii ajuta .
Invatati sa va ajutati singuri , asa este in lumea libera .
In SUA esti liber sa mori cu zile in fata spitalului daca nu ai asigurare , si depinde si ce fel de asigurare ai , daca ai una pentru o aspirina si un pahar cu apa , atat vei primi .