G4Media.ro

Papa Ioan Paul al II-lea, acuzat că a ascuns cazuri de pedofilie…

Sursa foto: Pixabay

Papa Ioan Paul al II-lea, acuzat că a ascuns cazuri de pedofilie în Polonia, în perioada în care era episcopul Cracoviei / ”A cerut să nu raporteze nicăieri, a spus că se va ocupa de asta”

Cardinalul Karol Wojtyla era la curent cu cazuri de pedofilie în Biserica Catolică poloneză înainte de a fi ales papa Ioan Paul al II-lea în 1978, potrivit unei anchete jurnalistice prezentate duminică, cu mărturii în sprijin, de televiziunea privată poloneză TVN, transmite Agerpres, care citează AFP.

În timp ce era cardinal şi episcop de Cracovia (sud), Karol Wojtyla era la curent cu acte pedofile comise de preoţi din dioceza sa pe care i-a transferat de la o parohie la alta pentru a evita scandalul, potrivit autorului anchetei, Michal Gutowski.

Unul dintre preoţi a fost trimis de viitorul papă în Austria. În acest caz, cardinalul Wojtyla i-a scris o scrisoare de recomandare cardinalului de Viena Franz Konig, fără a-l informa despre acuzaţiile împotriva preotului.

În cadrul anchetei, Gutowski s-a întâlnit cu victime ale preoţilor pedofili, rudele ale acestora, precum şi cu foşti angajaţi ai diocezei.

El citează, de asemenea, documente de la fosta poliţie secretă comunistă SB şi rare documente ale bisericii la care a putut ajunge.

Dioceza de Cracovia i-a interzis accesul la arhivele sale, potrivit jurnalistului.

S-a mai întâmplat ca Biserica Catolică poloneză să refuze să furnizeze documente, chiar justiţiei sau unei comisii publice de anchetă asupra cazurilor de pedofilie.

Dorind să-şi păstreze anonimatul, un martor a confirmat că i-a raportat personal cardinalului Wojtyla actele pedofile ale unui preot în 1973.

„Wojtyla a vrut mai întâi să se asigure că nu este o cacealma. A cerut să nu raporteze nicăieri, a spus că se va ocupa de asta”, a declarat acest bărbat, adăugând că prelatul l-a întrebat explicit dacă problema poate rămâne acoperită.

„Ceea ce aţi descoperit este revoluţionar, deoarece arată ceea ce mulţi oameni au bănuit ani de zile, că Ioan Paul al II-lea ştia că această problemă exista dinainte de a deveni papă”, a declarat în reportaj Thomas Doyle, fost preot catolic american, specialist în drept canonic şi autor al unuia dintre primele rapoarte despre abuzurile clerului catolic din Statele Unite.

„Trebuia să ştie, dar nu exista nicio dovadă. Iar acolo avem dovezi”, a subliniat el.

O carte cu acuzaţii similare împotriva lui Karol Wojtyla va fi lansată miercuri în Polonia. Rezultat al unei anchetei realizate de jurnalistul olandez Ekke Overbeek, se intitulează „Maxima Culpa. Ioan Paul al II-lea ştia”.

Mai multe cazuri de pedofilie în rândul clerului, dezvăluite în principal de media, au zguduit Biserica Catolică poloneză în ultimii ani. Câţiva înalţi responsabili polonezi au fost sancţionaţi de Vatican.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Daca nu esti pedofil, nu poti deveni preot catolic.