Home » Analize » Oscar 2021 – Nominalizaţii se califică drept lucrători esenţiali şi pot participa la gala din Los Angeles

Oscar 2021 – Nominalizaţii se califică drept lucrători esenţiali şi pot participa la gala din Los Angeles

Oscar 2021 - Nominalizaţii se califică drept lucrători esenţiali şi pot participa la gala din Los Angeles
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Nominalizaţii la Oscar şi invitaţii lor se califică drept lucrători esenţiali şi pot participa la gala din 25 aprilie, a anunţat Academia americană de film marţi, într-o scrisoare, citată de agenția News.ro.

Lungmetrajul „Colectiv”, regizat de Alexander Nanau, a fost nominalizat la două categorii ale premiilor Oscar 2021: pentru „Cel mai bun film străin” și „Cel mai bun documentar”. Este primul film românesc nominalizat la premiile Oscar.

- articolul continuă mai jos -

„Cei implicaţi în producţia Oscar, precum nominalizaţii şi invitaţii lor, se califică pentru derogarea ca lucrători esenţiali şi, astfel, pot călători spre şi dinspre centrele de testare, repetiţii şi activităţile organizate de Academie în perioada premergătoare producţiei Oscar, inclusiv, desigur, pentru show”, se arată în scrisoare. „Organizatorii Oscarurilor implementează o carantină necesară pentru a surprinde riscul prezentat de fiecare persoană care participă la eveniment”.

Datele de sosire în timp util pentru carantinare sunt 20 aprilie, pentru cei care vin din SUA şi din ţările cu risc scăzut, şi 17 aprilie, pentru cei care vin din celelalte țări.

Toţi nominalizaţii şi invitaţii trebuie să facă cel puţin două teste Covid-19 de la furnizorul Academiei şi, în total, trei teste în săptămâna de dinaintea galei.

Fiecare nominalizat şi invitatul său trebuie să prezinte Academiei un plan de călătorie şi de carantină spre aprobare. Toate informaţiile, depuse până pe 8 aprilie, cu modificări făcute până pe 12 aprilie, vor fi analizate de consultantul Dr. Erin Bromage. „Vor rămâne confidenţiale şi vor fi distruse pe sau înainte de 10 mai”, se mai arată în scrisoare.

Cea de-a 93-a gală a premiilor Oscar va avea loc pe 25 aprilie şi va fi transmisă live de ABC din Los Angeles. (Foto: Pixabay)

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole