Home » Articole » Origami, caligrafie și jocuri tradiţionale japoneze la Sărbătoarea primăverii, în Herăstrău

Origami, caligrafie și jocuri tradiţionale japoneze la Sărbătoarea primăverii, în Herăstrău

Origami, caligrafie și jocuri tradiţionale japoneze la Sărbătoarea primăverii, în Herăstrău
sursa foto: Unsplash/ Don Kawahigashi
Ascultă articolul

A cincea ediţie a Festivalului Hanami – sărbătoarea primăverii are loc, sâmbătă, în Grădina Japoneză din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), transmite Agerpres.

„Vă aşteptăm cu numeroase ateliere, precum: origami, caligrafie, jocuri tradiţionale japoneze. Atmosfera de festival va fi susţinută de sunetul „Wadaiko” (tobe japoneze), precum şi de dansuri tradiţionale”, a transmis Ambasada Japoniei în România, într-un comunicat remis AGERPRES.

- articolul continuă mai jos -

Cei pasionaţi de artele marţiale japoneze au posibilitatea de a urmări demonstraţii de karate, kendo sau kyudo (tir cu arcul), doritorii având ocazia să probeze yukata sau kimono şi să îşi facă poze printre cireşii în floare.

Programul evenimentului include şi demonstraţii de ceremonia ceaiului, dar şi degustări de „Sake”, o băutură tradiţională japoneză preparată din orez.

Evenimentul, la care intrarea este liberă, este organizat de Ambasada Japoniei în România şi Primăria Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.

Hanami este un obicei străvechi japonez care celebrează înflorirea cireşilor şi reprezintă un moment de bucurie şi contemplare în cultura japoneză. În această perioadă, japonezii se adună în parcuri şi grădini pentru a admira frumuseţea şi delicateţea petalelor de cireş.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole