Home » Articole » Organizațiile mafiote din Italia renunţă la rivalităţi și încep să se alieze – raport al Direcţiei antimafia din Italia

Organizațiile mafiote din Italia renunţă la rivalităţi și încep să se alieze – raport al Direcţiei antimafia din Italia

Organizațiile mafiote din Italia renunţă la rivalităţi și încep să se alieze - raport al Direcţiei antimafia din Italia
Sursa foto: captură video
Ascultă articolul

Direcţia de Investigaţii Antimafia (DIA) din Italia afirmă în raportul anual publicat marţi că mafioţii italieni renunţă tot mai mult la conflictele violente pentru influenţă, preferând să colaboreze pentru traficul de droguri, pentru prostituţie şi pentru spălarea de bani, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Organizaţiile Cosa Nostra din Sicilia şi Camorra din zona Napoli formează alianţe atât în Italia, cât şi în străinătate, în timp ce ‘Ndrangheta din Calabria (vârful „cizmei” într-o analogie uzuală pentru forma peninsulei italiene – n. red.) se concentrează tot mai mult asupra controlului proiectelor de lucrări publice, arată documentul citat.

- articolul continuă mai jos -

„Coexistenţa a creat sinergii care au devenit treptat structurate”, a declarat într-o conferinţă de presă Michele Carbone, directorul DIA. El a adăugat că structurile respective au ajuns „capabile să absoarbă suprapunerile, tensiunile şi fricţiunile”.

Direcţia antimafia avertizează că infiltrarea mafioţilor periclitează proiecte publice cum ar fi fondurile UE de recuperare după epidemia de coronavirus, podul care leagă Sicilia de continent sau pregătirile pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2026.

În 2024, 38% din măsurile administrative antimafia au vizat sectorul construcţiilor, anchetele urmărind 200 de şantiere de lucrări publice.

Carbone a afirmat că DIA este pregătită să blocheze orice implicare a mafiei în construcţia podului peste Strâmtoarea Messina. Activităţile anti-mafia preventive legate de proiectul respectiv vor începe în curând, a promis el.

Raportul DIA subliniază şi sofisticarea tehnologică tot mai avansată a mafiei, care utilizează canale de comunicaţii criptate şi recurge la drone pentru a menţine contactul cu deţinuţii din închisori.

Pentru spălarea de bani se folosesc tot mai mult reţele de „banking clandestin” chinezeşti, mai arată documentul.

Totodată, recrutarea în aşa-numitele „baby gangs” a tinerilor marginalizaţi, în vederea comiterii de crime, este facilitată de afişarea spectaculoasă a puterii în media sociale.

Știri video

Comentarii
  • Viorel_Minculescu

    Aș putea să pariez că mișcările de corupție și crimă se încheagă sub fermentule Rusia!
    Orice tolerare a corupției și crimei organizate sau nu înseamnă decredibilizarea UE, a statului respectiv și acreditarea teoriilor conspirației și rusofile prin instrumentele de propagandă Facebook și Tic Toc!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole