Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Camera superioară a parlamentului Germaniei a susţinut vineri un proiect de lege conform căruia negarea dreptului la existenţă al Israelului constituie infracţiune, informează agenția de știri dpa, citată de Agerpres.
Unii experţi în drept constituţional apreciază, potrivit agenţiei citate, că textul de lege adoptat în Bundesrat, unde sunt reprezentate cele 16 landuri germane, poate periclita libertatea de exprimare.
Pedepsele prevăzute pentru oricine afirmă că Israelul nu are dreptul să existe sau cere desfiinţarea statului evreu merg până la cinci ani de închisoare.
Proiectul de lege urmează să fie examinat de Bundestag – camera inferioară a parlamentului – după vacanţa de vară.
Textul iniţiat de landul Hessen precizează că au caracter penal doar declaraţiile care pot „încuraja voinţa de a comite acte de violenţă antisemite sau măsuri arbitrare”.
Securitatea Israelului este considerată de mulţi politicieni germani o chestiune de stat, menţionează dpa. Germania este considerată răspunzătoare istoric faţă de Israel în urma Holocaustului, dar criticii susţin că principiul respectiv a făcut guvernele postbelice de la Berlin să ignore suferinţele provocate palestinienilor de armata israeliană.
Ministrul justiţiei din Hessen, Christian Heinz, a insistat că propunerea nu vizează libertatea de expresie sau criticile la adresa guvernului israelian. El a susţinut că textul „este necesar legal şi necesar politic”, iar Germania nu trebuie să ignore ura faţă de evrei. „Din această zi, se dă un semnal important tuturor evreilor din ţara noastră: vrem să protejăm mai bine viaţa evreiască din Germania şi vom face asta”, a spus el.