G4Media.ro

Ordonanța care prevede Masa caldă în 150 de școli, publicată în Monitorul…

SURSA: Pixabay.com

Ordonanța care prevede Masa caldă în 150 de școli, publicată în Monitorul Oficial. Programul ar putea intra în vigoare abia peste 30 de zile, dacă autoritățile fac norme de aplicare

Lista celor 150 de școli care vor intra în programul Masa caldă în anul acesta școlar și care vor continua programul și în semestrul I al anului școlar viitor a fost publicată în Monitorul Oficial. Publicarea nu înseamnă și intrarea în vigoare a actului normativ.

Asta pentru că școlile nu pot face demersurile necesare până când nu există normele de aplicare ale Ordonanței, norme pe care ministerul Educației împreună cu ANSVSA trebuie să le scrie și să le aprobe în următoarele 30 de zile.

Între timp, toate cele 50 de școli care au avut acest program implementat în semestrul I al acestui an școlar, nu mai oferă masa caldă elevilor din cauza întârzierii aprobării legislației.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

FOTO: Imagine de Andrzej Rembowski de la Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Pamflet
    Masa calda in scoli nu e pentru elevi. Ea e o afacere sigura pentru prietenii partidului aflat la putere

  2. DACA!!!!
    Nenumarate LEGI si OUGuri publicate in MO au fost puse in aplicare DUPA N’spe Ani sau niciodata pentru ca guvernantii NU au fost in stare sa au elaboreze Normele metodologice de aplicare!
    DACA!!!!

  3. Niciodata nu o sa vedem asa ceva. Au inceput inca de acum cativa ani si nu s-a realizat, pana si cu masa rece au dat gres (cornuri mucegaite, lapte din Ungaria, mere din Polonia – de parca noi nu avem asa ceva si trebuie sa le importam).

    Asa, ca pronostic, eu zic ca daca tot o mai amana mult, programul va incepe in 1 Iulie si se va termina in 1 Septembrie, din lipsa de interes din partea elevilor bineinteles!

  4. Acolo unde locuiesc eu, masa asta calda exista si functioneaza. Copilul meu cel mic participa la ea. Dar:
    – o platesc parintii care doresc (nu e obligatorie). Pretul e destul de mic (cam CDN$5/masa). Daca eu as cumpara ingredientele si as prepara-o, m-ar costa mai mult.
    – este organizata prin scoala, nu prin inspectoratul orasenesc (City School Board) sau mai sus.
    – este executata de o firma privata si este de calitate buna si in conditii de igiena (am verificat de cateva ori)
    – scoala pune la dispozitie o sala curata unde copiii fie ca servesc aceasta masa, fie ca mananca ceea ce au adus de acasa. Sunt supervizati si exista anumite reguli de igiena.
    – nu exista parandarat.
    Cornul si laptele a fost o marlanie pesedista, orice prilej de furt era bun pentru ei.
    Daca nu v-ati certa atata intre voi si daca nu v-ati gandi numai la furat, Romania ar merge mult mai bine. Nu realizati ca va furati singuri caciulile!