Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Polițiștii s-au sesizat, marți, după ce pe Tik Tok a devenit virală o filmare video cu Fane Văncică, un personaj controversat implicat în mai multe scandaluri, între care și cu frații Cămătaru, în timp ce lovea o femeie care stă în genunchi în mijlocul unei camere.
Văncică a fost filmat de o a treia persoană, iar videoul a ajuns pe rețeaua de socializare. Polițiștii au deschis dosar penal și ulterior a fost emis un ordin de restricție de 5 zile.
Văncică și-a recunoscut fapta, spunând că ”era beat și nu și-a luat nici pastilele”, alături de mai multe declarații despre violență împotriva femeilor, într-un video publicat tot pe Tik Tok.
Filmarea a fost realizată în luna mai a acestui an, iar timpul de depunere a unei plângeri din partea victimei a expirat, au declarat surse judiciare pentru G4Media.
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a reacționat în urma viralizării filmării, spunând despre agresor că este o brută și se simte indignată de imaginile vizualizate:
Cica o pasare nu-i scoate ochii altei pasari…la-s ca se impaca iar pana atunci tot statul plateste munca de cercetare.
bai frate cum drequ se face ca z d r e n t e le astea dă💩💩💩💩dupace omoara omu cu bataia ca mo u i s tu dă mocanu si g u n o i u asta … 🤮🤮🤮🤮apar umili, spun rugaciuni cu ,,copilasii,,pă youtube …le pare rau…n au vrut, erau bauti…isi cer scuze…băăă ..procuratura….politia…judecatoria….politicieniiiiiii…aloooo…sa spuna rugaciuni din lanturi la parnaie 🤕🤕🤕🤕nu din living‼️‼️‼️‼️‼️
Așa sunt românii.
@Vladimir Putin e vaccinat cu Pfizer – Cred ca n-ai vrut sa spui asta, nu? Altfel sa inteleg ca nu esti roman si apare intrebarea, daca nu esti roman, ce neam esti tu de tot comentezi pe aici?
Postac pluserist, asa sunt t i g a n i i, sudistii si moldovenii. Integrati in societate, ti ga nii tot animale raman, mai aruncati ceva ajutoate sociale pe ei ca sigur se integreaza mai bine.
Romania e pierduta.
In 30 de ani astia vor fi conducatorii tarii.
Stapani ei si sclavi noi
Auzi la Firea, e indignată și revoltată. Dar când Dragnea distrugea legile justiției prin OUG și toți bătăușii și violatorii erau iertați, unde erai madam? Îți spun eu unde erai. Erai în spatele lui Dragnea, il susțineai ca toți pesediștii la maxim. Ai văzut ce scrie în legea aia făcută de PSD? Dreptul victimei de a depune plângere a expirat! Ai auzit coano Fireo? A expirat!
Și apropo de politicieni expirați, de ce insistați dragi jurnaliști să îi faceți publicitate mascată slugii Varanului?
@darwin: nu man, merita sufocati cu dragoste. Este mai bine? Serios, unii oameni chiar nu au ce cauta pe pamant, respira aerul unei planete deja sufocata, degeaba. Chiar merita omorati cu pietre unii. Macar bagati la puscarie si trimisi sa faca munca in locuri care nu sunt sigure pentru oameni, in mine, in zone radioactive. Sa isi castige painea, nu sa stea pe banii nostri.
Asta barbat maica, ni la el cati ochisori face! Fireo, ial de bodyguard, ca mai avusi vreo 5 ca el cand mersasi la vot! Unde au loc cinci, are loc si asta.
Ăștia nu pățesc nimic că sunt interlopi, nici dacă snopesc pe cineva, pe când unul care doar se uită după una pe stradă poate fi amendat pentru hărțuire!!!