Home » Articole » Orașul Popești-Leordeni și comuna Tunari din Ilfov intră în carantină pentru două săptămâni începând de azi, ora 22.00

Orașul Popești-Leordeni și comuna Tunari din Ilfov intră în carantină pentru două săptămâni începând de azi, ora 22.00

Orașul Popești-Leordeni și comuna Tunari din Ilfov intră în carantină pentru două săptămâni începând de azi, ora 22.00
Controale politie in trafic in carantina / Sursa: G4Media.ro
Ascultă articolul

Orașul Popești-Leordeni și comuna Tunari (satele Tunari și Dimineni), ambele din județul Ilfov, intră începând de azi, ora 22.00, în carantină pentru două săptămâni, potrivit unui comunicat al prefecturii.

Ca urmare a carantinării, rezidenții din cele două localități sunt obligați să aibă asupra lor declarație pe proprie răspundere sau adeverință de la angajator când își părăsesc domiciliul. În caz contrar, riscă să fie amendați.

- articolul continuă mai jos -

Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov, pe baza analizei de risc efectuată de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov și a avizului Institutului Național de Sănătate Publică.

Modelele de adeverință de la angajator / declarație pe proprie răspundere / declarație pe proprie răspundere pentru deplasarea în afara locuinței în intervalul orar 22:00 – 05:00 pot fi găsite în secțiunea ACASĂ din pagina Instituției Prefectului – Județul Ilfov:  https://if.prefectura.mai.gov.ro/ sau secțiunea SITUAȚII DE URGENȚĂ: https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/.

Joi seară, alte trei localități din Ilfov au intrat în carantină: Berceni, Brănești și Otopeni, iar Chiajna, Cornetu, Bragadiru, Clinceni sunt deja în carantină de la începutul săptămânii.

Foto: G4Media.ro

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.