Home » Articole » Oraşul norvegian Bodo va găzdui un centru de coordonare a operaţiunilor aeriene ale NATO

Oraşul norvegian Bodo va găzdui un centru de coordonare a operaţiunilor aeriene ale NATO

Oraşul norvegian Bodo va găzdui un centru de coordonare a operaţiunilor aeriene ale NATO
Foto: Comandamentul Aerian al NATO
Ascultă articolul

Norvegia a ales oraşul Bodo, situat deasupra cercului polar de nord, pentru a găzdui de o manieră permanentă un centru de comandament şi control al operaţiunilor aeriene (CAOC) al NATO, a anunţat marţi guvernul norvegian, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Viitorul CAOC, a cărui dată de deschidere nu a fost anunţată, va fi însărcinat cu coordonarea supravegherii aeriene şi cu planificarea şi executarea de operaţiuni militare aeriene ale NATO în regiunea arctică.

- articolul continuă mai jos -

Acest anunţ survine în contextul eforturilor Rusiei de a-şi spori puterea în Arctica, prin deschiderea de noi baze militare sau modernizarea celor existente în regiune.

În timpul unei reuniuni ministeriale desfăşurate în februarie, ţările Alianţei Nord-Atlantice au decis că Norvegia va găzdui al treilea centru de comandament aerian al NATO în Europa, urmând ca guvernul de la Oslo să decidă amplasamentul său. centru

Alegerea urma să se facă între Bodo, unde se află deja în interiorul unui munte Centrul de planificare şi conducere al armatei norvegiene, şi Rygge, în sud-estul ţării.

‘Principalul motiv pentru care a fost ales Bodo este de ordine geopolitică: dorim ca NATO să aibă un ancoraj în nord”, a explicat premierul norvegian Jonas Gahr Store pentru postul de televiziune TV2.

Alianţa Nord-Atlantică dispune deja de două centre similare în Europa – unul în Germania, iar celălalt în Spania.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole