Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Opt copii au fost ucişi duminică dimineaţa într-un incident armat la Shreveport, în statul american Louisiana, au anunţat duminică poliţia locală, relatează agenția de știri dpa, citată de Agerpres.
Victimele aveau între un an şi 14 ani, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Chris Bordelon, pe baza concluziilor preliminare.
La scurt timp după ora 6:00 (11:00 GMT), o dispută domestică a degenerat, în timpul căreia un bărbat adult a deschis focul, a spus Bordelon.
Se crede că autorul a acţionat singur. Alte două persoane au fost rănite.
Suspectul a fugit de la faţa locului şi ulterior a fost împuşcat mortal de poliţie în urma unei urmăriri.
Poliţia nu a furnizat nicio informaţie despre această persoană, dar Bordelon a declarat pentru NBC că unii dintre copiii ucişi „erau descendenţii săi”, conform Reuters.
Shreveport, situat în nord-vestul Louisianei, se află aproape de graniţa cu Texasul. Este al treilea oraş ca populaţie din stat, după New Orleans şi Baton Rouge.