OP – ED Relațiile transatlantice, un vals pe ritmuri de jazz. Cum poate România să îi invite pe toți la horă?

Scena globală a fost martoră, de-a lungul istoriei, la o serie de dansuri ale marilor actori internaționali. În ultimele decenii, s-a remarcat cu precădere un cuplu statornic care se completa reciproc: o Uniune Europeană cu mișcări calculate, elegante, dar mai degrabă rigide, și un partener american impunător, cucerind prin swing și vitalitate, dar riscând mult prin improvizație.

Din nefericire, muzica și dansul s-au schimbat în urmă cu patru ani, când administrația americană a suferit o schimbare de paradigmă a politicii externe, înlocuind discursul și practicile multilaterale cu o perspectivă mai degrabă protecționistă și unilaterală.

Deciziile de a discredita NATO, catalogarea Uniunii Europene drept “un dușman” în relațiile comerciale, retragerea SUA din Acordul climatic de la Paris și din Organizația Mondială a Sănătății, lipsa de diplomație în comunicarea externă au lăsat multe semne de întrebare și neîncredere cu privire la pașii partenerului american în relațiile internaționale.

Din poziția de partener economic și de securitate privilegiat, Uniunea Europeană s-a trezit abandonată în relația transatlantică și pe cont propriu.

A urmat apoi pandemia, venită ca un duș rece pentru o lume întreagă, iar pentru UE a fost momentul cheie să își dea seama că pe noua agendă internațională trebuie să fie promovate prioritățile europene, interesele sale și domeniile în care excelează. Un fel de doctrină „prin noi înșine”, ca replică la America First, dar cu mult departe și fără legătură desigur de înverșunarea trumpist-naționalistă.

Autonomia strategică a devenit o necesitate scoasă la suprafață de COVID-19 și, dacă este promovată în conjuncție cu valorile europene, va putea oferi leadershipul care i-a lipsit Europei atâția ani.

O nouă poveste transatlantică de iubire?

Ieri, 20 ianuarie 2021, a avut loc ceremonia de învestire a celui de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. O scurtă trecere în revistă a priorităților sale ne poate contura o imagine de ansamblu al viitorului relațiilor dintre UE și SUA pe câteva domenii cheie.

Sănătate. Imediat după ceremonia de învestitură, Joe Biden a semnat un ordin executiv care oprește procesul de retragere a SUA din Organizația Mondială a Sănătății, ceea ce va stimula cu siguranță colaborarea transatlantică. Un pas vizionar pentru UE ar fi să determine SUA să adere la COVAX și să aloce fonduri pentru această facilitate.

UE ar avea astfel un prim domeniu în care își poate consolida un avans. COVAX este o inițiativă a OMS și a Comisiei Europene de a crea un instrument care să aducă laolaltă guverne, organizații de sănătate, cercetători, sectorul privat pentru asigura acces echitabil la vaccinurile împotriva COVID-19.

Implicarea SUA în COVAX ar fi un prim exemplu de revenire la multilateralism, asigurând astfel accesul la vaccinuri și pentru țările sărace, creând un duet puternic SUA-UE care are grijă și de Africa și America Latină. Pentru a-și atinge ținta de a vaccina 20% din populația aflată în țări sărace, COVAX are nevoie de 5 miliarde de dolari, pe lângă bugetul existent de 2 miliarde de dolari acoperit în mare de către UE (care a donat 1 miliard).

Schimbări climatice. O prioritate de top a noii administrații americane este aceea de a reînscrie SUA în Acordul climatic de la Paris, fapt ce s-a și întâmplat la câteva ore după ceremonia de învestitură, demonstrând astfel un angajament ferm pentru lupta împotriva schimbărilor climatice.

Cu siguranță va urma și o agendă legislativă pe schimbări climatice și pe dorința de a colabora cu membrii G20 și cu lideri importanți, inclusiv China, pentru a elimina subvențiile pentru combustibilii fosili.

UE s-a profilat deja lider în acest domeniu, iar arii bune de cooperare ar fi în proiecte de inovare în tranziția energetică și în promovarea taxei de carbon la graniță sau „mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon”, instrumentul european care va reglementa importurile și exporturile de produse și servicii în Uniunea Europeană în funcție de amprenta de carbon, cu scopul principal de a reduce relocarea emisiilor și de a genera fonduri suplimentare în bugetul european.

Ar fi o șansă bună de revigorare a Consiliului pentru energie UE-SUA și de lucru în tandem pentru o nouă relație a omenirii cu resursele naturale.

Comerț. În ianuarie 2020 SUA semna cu China Faza 1 a acordului comercial bilateral, în încercarea semieșuată până la urmă de a calma escaladarea disputei între cele două state și evitarea unui război comercial cu implicații profunde. Această tendință de a trece de la cadrul multilateral dat de Organizația Mondială a Comerțului la bilateralism a fost din ce în ce mai evidentă în ultimii ani, atât SUA, cât și UE intrând în acest joc strategic ale marilor blocuri comerciale.

Ca replică la acordul americanilor cu chinezii, la finalul anului 2020, UE a anunțat încheierea Acordului cu China pe Investiții, care era în curs de negociere încă din 2013. Mutarea UE a surprins și este prima mostră din noua viziune politică promovată de Josep Borrell, Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate.

Argumentația lui Borrell pleacă de la “doctrina Sinatra”, adică nevoia ca UE să nu mai depindă de acordurile altora, ci să preia problema în propriile mâini (referință la melodia lui Frank Sinatra My Way). Comisia Europeană consideră acordul cu Beijing important pentru a combate pandemia, schimbările climatice, pentru a spori investițiile în Africa, dar în același timp și pentru a-și crește autonomia strategică și proteja sectoarele cheie ale autonomiei, promovând valorile europene.

Deși acordul liberalizează accesul UE pe piața din China și oferă condiții de concurență echitabile, lucruri esențiale pentru sectorul manufacturier și industria auto care sunt cei mai mari investitori pe piața din China, acordul are câteva mari vulnerabilități aproape inexplicabile. În primul rând, problema nerespectării drepturilor omului, atât legat de Uyguri, de Hong Kong, cât și de munca forțată sau a minorilor. În al doilea rând, este oare utilă graba de a finaliza acordul, în condițiile în care în SUA se produc schimbări politice care creează un climat favorabil pentru cooperare?

Oare nu ar fi fost mai bine o primă discuție cu administrația Biden și apoi o încercare de negociere comună, de pe o poziție de forță? Pe zona comerțului internațional și a relației cu China, atât SUA, cât și UE au mers recent pe cont propriu. Nu este însă prea târziu ca această tendință să fie inversată cu un dialog transatlantic întărit și o reorientare către multilateralism.

Există însă și un scenariu negativ, în care colaborarea transatlantică ar fi rapid blocată de o confruntare pe tema iminentă a taxării digitale, unde Europa a luat în vizor marile companii americane GAFA (Google, Apple, Facebook, Amazon), iar SUA nu are cum să fie confortabilă cu aceste practici. Soluții de ieșire împreună din impas există, mai ales în cadrul OCDE, dar trebuie multă atenție și înțelepciune pe acest subiect.

Securitate și apărare. Și în acest domeniu a fost o oarecare ruptură în ultimii ani. SUA și-a urmărit mai degrabă interesul propriu, în timp ce UE a schițat eforturi pentru a-și întări structurile interne militare, dar cu bugete cam anemice în raport cu discursul și ambiția exprimate public. În contextul noii administrații americane, este de urmărit dacă vom vedea un rol mai întărit al NATO, poate plecând de la acțiuni unde se pare că există interes și deschidere comună, cum ar fi securitatea cibernetică sau lupta contra dezinformării, ca armă de destabilizare în războiul de tip hibrid.

Valori și democrație. Primul pas în restabilirea relațiilor UE – SUA și readucerea aminte a valorilor democratice fundamentale ce aduc împreună cele două puteri ar fi co-organizarea Summitului pentru Democrație anunțat de noul președinte american, în contextul în care UE este de facto principalul partener garant al democrației la nivel internațional.

În plus, dialoguri mai dese între Parlamentul European și Congresul SUA ar ajuta la înțelegerea poziționării atât a democraților, cât și a republicanilor pe domenii cheie. O dezbatere foarte interesantă va avea loc în ceea ce privește modul de reglementare al libertății de exprimare pe rețelele sociale, dat fiind recenta suspendare a contului fostului președinte american de pe Twitter, domeniu în care SUA și UE au viziuni diferite.

Miza pentru România

În noul context, România va putea avea un rol pivotal în consolidarea relațiilor transatlantice. Cum poate România să intre în horă și să joace bine?

Avem nevoie, în primul rând, de o schimbare de paradigmă. Atunci când privim relația transatlantică, România are prea des tendința de a alege între SUA și Europa. Nu există o alegere, nu trebuie să alegem cu ce putere ne aliniem, iar dacă nu înțelegem acest lucru, nu vom putea exploata cum trebuie momentul. România este stat membru UE, parte dintr-o entitate care îi definește politicile interne, îi oferă drepturi și beneficii și influențează viața de zi cu zi a cetățeanului.

Relația cu SUA este cel mai important element al politicii externe al României și parte din politica externă și de securitate a UE. Din acest punct de vedere, România poate deveni un adevărat catalizator al relațiilor transatlantice, oferind echilibrul și liantul care în acest moment este în curs de căutare. Și chiar avem de câștigat pe mai multe planuri.

Securitate militară și cibernetică. În timpul administrației republicane, România a primit garanții de securitate fără precedent din partea Statelor Unite. Numărul soldaților trimiși de SUA în România a crescut după retragerea celor aproape 12.000 de militari americani din Germania. Pe lângă componenta de securitate militară, există și securitatea cibernetică, domeniu în care România s-ar putea profila ca actor cheie pe securitatea cibernetică la nivel european, dată fiind decizia recentă de găzduire la București a Centrului de competențe european industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică.

Dezvoltare economică și energetică. În condițiile în care parteneriatul strategic al României cu SUA a fost mai degrabă suboptimal pe zona de dezvoltare economică, a apărut ca o aparentă surpriză anul trecut Memorandumul prin care SUA se oferă să finanțeze cu 8 miliarde de dolari centrala de la Cernavodă. În cadrul aceluiași acord interguvernamental, s-a propus și finanțarea unui proiect mare de infrastructură ce constă în construirea unei autostrăzi și a unei linii de cale ferată care să lege portul Constanța de portul Gdansk din Polonia.

Aceste realizări nu sunt deciziile unui singur om, ci sunt rezultatul necesității strategice a Statelor Unite în regiune, care se va menține indiferent de Președintele care le reprezintă. Toate aceste asigurări ale unei colaborări strânse nu vor dispărea odată cu revenirea politicii externe americane la multilateralism, ci din contră, noua perspectivă le va consolida și vor deveni metode prin care România va putea atrage interesul altor puteri.

O colaborare cu SUA ar însemna dezvoltarea economică a regiunii Mării Negre și ar deschide și alte canale de colaborare în domeniul energetic. În condițiile Pactului Ecologic european, devine din ce în ce mai greu să finanțăm cu sprijin UE investiții într-un mix energetic de tranziție, incluzând spre exemplu exploatarea off-shore a gazelor din Marea Neagră și chiar și energia nucleară.

Aderarea la OCDE. Din punct de vedere economic, întregul glob face eforturi pentru a combate efectele pandemiei COVID-19. Uniunea Europeană a pus pe masă un pachet foarte ambițios de aproape 2 trilioane de euro pentru o redresare completă pe plan intern și pentru sporirea rezilienței. România ar trebui să își seteze o ambiție personală pe următorii 4 ani, aceea de a adera la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), un for interguvernamental care are ca obiect de activitate identificarea, diseminarea şi evaluarea aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea creşterii economice, prosperității şi dezvoltării sustenabile în rândul statelor membre, precum şi la nivel global.

Ori aderarea la OCDE nu este posibilă fără susținerea SUA, din partea UE existând oricum sprijin. Prin urmare, avem un obiectiv cheie de obținut în relația cu SUA în noul context, acela de a fi primiți în acest club al țărilor bogate.

Problema vizelor. Nu în ultimul rând, România poate obține și o victorie simbolică: ridicarea vizelor pentru românii care vor să călătorească în SUA pe o perioadă scurtă de ședere. SUA continuă să ceară ca resortisanții din Bulgaria, Croația, Cipru și România să dețină viză pentru a intra pe teritoriul său, în timp ce toți ceilalți cetățeni ai UE sunt exonerați de obligația de a deține viză. Pe plan extern, ar fi un mesaj de cooperare pe care România îl așteaptă de foarte mult timp.

În concluzie, pentru prima dată după mulți ani, avem ocazia de a vedea revigorat parteneriatul transatlantic. Mai mult, UE are oportunitatea de a lansa invitația la dans către SUA, nu de a aștepta să fie invitată. UE e mai încrezătoare și pare să își creeze o agendă solidă de priorități în relația cu SUA, care să îi permită să se afle în lumina reflectoarelor, nu lângă. În același timp, este pentru prima oară când România poate să „joace” mai hotărât în contextul parteneriatului transatlantic, folosind sprijinul UE când are de obținut lucruri de la SUA și invers.

Asta nu înseamnă să joace la două capete în mod oportunist, cum pare-se că a mai făcut în trecut, ci din contră, să ofere un model pentru felul în care se pot construi oportunități de colaborare pe mai multe planuri, care să traseze viitorul pe plan internațional.

România, cu voință și determinare, poate să pună de-o horă strașnică, invitând alături dansatorii și muzicanții atât din valsul european, cât și din jazzul american.

Dragoș Pîslaru, europarlamentar USRPLUS / RENEW Europe
Tana Foarfă, consilier politic, Parlamentul European

Notă: Opiniile autorilor din secțiunea OP-ED nu reflectă în mod necesar și poziția G4Media.ro