
Omul de afaceri Fănel Bogos rămâne în arest preventiv / Curtea de Apel Iaşi a decis arestarea altor trei inculpaţi
Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au respins, vineri, contestaţia formulată de omul de afaceri Fănel Bogos şi au menţinut decizia dată săptămâna trecută de Tribunalul Vaslui privind arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Bogos solicitase revocarea măsurii arestului preventiv invocând faptul că trebuie să se ocupe de gestionarea afacerii pe care o are.
Alţi trei inculpaţi în dosar, plasaţi iniţial sub control judiciar de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vaslui au fost arestaţi preventiv, vineri, Curtea d e Apel admiţând astfel contestaţia DNA.
„Admite propunerea formulată de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Iaşi privind arestarea preventivă a inculpaţilor Iusein Laura-Mirela, Cristea Rareş-Mihail şi Aniţei Mihail, şi (…) dispune arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile a inculpaţilor Iusein Laura-Mirela, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi trafic de influenţă, Cristea Rareş-Mihail, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi Aniţei Mihail, c ercetat pentru trafic de influenţă, dare de mită şi şantaj. În baza art. 230 alin. 1 Cod procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor Iusein Laura-Mirela, Cristea Rareş-Mihail şi Aniţei Mihail”, se arată în decizia Curţii de Apel Iaşi.
Omul de afaceri Fănel Bogos, administratorul unei societăţi din domeniul creşterii păsărilor din judeţul Vaslui, a fost reţinut, săptămâna trecută de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Iaşi fiind acuzat de instigare la şantaj în formă continuată şi cumpărare de influenţă în formă continuată. El a fost ulterior arestat preventiv fiind acuzat că ar fi apelat la persoane din cercuri de influenţă, inclusiv la nivelul administraţiei centrale pentru a-l schimba din funcţie de şeful DSVSA Vaslui, instituţie care amendase în repetate rânduri societatea sa.
În acelaşi dosar, fostul preşedinte al PNL Vaslui, Mihai Barbu, este pus sub control judiciar, el fiind acuzat că i-ar fi intermediat afaceristului întâlniri cu persoane din administraţia centrală. Barbu a fost suspendat fin funcţiile din partid şi eliberat, la cerere, din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii pentru Reformă Feroviară.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.