Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primăria Craiova a semnat contractul de achiziție pentru 31 de autobuze electrice cu producătorul BMC Truck&Bus, un contract de 12 milioane de euro ce reprezintă prima mișcare majoră de după modificarea legii achiziiților publice, a anunțat edilul Lia-Olguța Vasilescu.
BMC fusese desemnată în mai câștigătoare a licitației de la Craiova, însă contractul nu a fost semnat, întrucât competitorul Anadolo Isuzu, nemulțumit de rezultat, a contestat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, a primit o soluție nefavorabilă, apoi s-a dus în instanță, procesul fiind încă pe rol.
De o săptămână, legea achizițiile publice s-a schimbat în sensul că o autoritate publică poate semna contractul cu câștigătorul unei licitații după un rezultat favorabil al comisiei de evaluare responsabile cu achiziția și după o primă soluție de respingere a eventualelor contstații de la CNSC sau o primă instanță sesizată.
Citește integral pe economedia.ro
Multumim PSD-ului pentru legile justitiei, CCR, Savonea&CO, SIIJ, dar sa nu uitam multumim si PNL, UDMR, Iohannis pentru nemodicarea legilor justitiei, v-au votat oameni sa faceti asta si ati dat cu mucii in fasole
Gaseste majoritatea sa faca asta
Este rau sau este bine? Nu imi dau seama din articol.
Nu trebuie sa-ti zica daca este bine sau rau. Ei au datoria sa prezinte evenimentele asa cum sunt si concluzia o tragi singur…cam asa trebuie sa functioneze jurnalismul de calitate.
olga A FACUT CREDIT LA BANCI PENTRU A-SI RENOVA PRIMARIA. CU DOBANZI PE cetateni II VA COSTA DUBLU (ADICA PESTE 20 MILIOANE DE EURO)
NICI NU AU NCEPUT BINE LUCRARILE SI olga A SI SUPLIMENTA CREDITUL CU INCA 4 MILIOANE DE EURO. LUCRARI NEPREVAZUTE.
JAF LEGALIZAT.
CLANURILE olgai SI consortului AU PUS STAPANIRE PE oras.