Home » Analize » Oficial al Agenției Europene pentru Medicamente: Verificăm rapid toate datele privind efectele adverse ale vaccinului AstraZeneca, nu vedem nicio problemă să nu continuăm campania de vaccinare

Oficial al Agenției Europene pentru Medicamente: Verificăm rapid toate datele privind efectele adverse ale vaccinului AstraZeneca, nu vedem nicio problemă să nu continuăm campania de vaccinare

Oficial al Agenției Europene pentru Medicamente: Verificăm rapid toate datele privind efectele adverse ale vaccinului AstraZeneca, nu vedem nicio problemă să nu continuăm campania de vaccinare
Sursa foto: Captură video
Ascultă articolul

Președintele grupului de lucru COVID-19 din cadrul Agenției Europene a Medicamentului (EMA), Marco Cavaleri, a declarat luni, în cadrul unui discuții cu membrii Comisiei ENVI din Parlamentul European, că EMA evaluează „rapid” toate informațiile care îi sunt trimise privind efectele adverse ale vaccinului AstraZeneca și a reiterat că, până în acest moment, nu există dovezi care să ducă la decizia de a opri vaccinarea cu acest ser.

- articolul continuă mai jos -

„Nu credem că dovezile colectate până în prezent ar demonstra că avem un risc grav care să poată afecta beneficiile oferite de vaccinare. Beneficiile vaccinului sunt în continuare pozitive. Nu vedem niciun fel de problemă să nu continuăm campania de vaccinare utilizând acest ser”, a spus Marco Cavaleri, reafirmând anunțul de săptămâna trecută al EMA, inclusiv în ceea ce privește cazuri de tromboză.

Oficialul EMA a mai spus că monitorizează în continuare toate datele înaintate pentru a vedea exact dacă există „un cluster” specific, care ar putea apărea în jurul unei anumite patologii sau al unei categorii de persoane.

Agenția Europeană a Medicamentului primește inclusiv informații din partea Marii Britanii privind eficiența vaccinului AstraZeneca, a mai spus Marco Cavaleri.

Membrii Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) din Parlamentul European au programată, luni, o discuție despre mutațiile coronavirusului și cât de eficiente sunt vaccinurile existente împotriva acestora, fiind invitați să răspundă întrebărilor lor reprezentanți ai Agenției Europene a Medicamentului, Organizația Mondială a Sănătății și ai Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole