Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Una dintre cererile cultelor a fost „rezolvată“ de parlamentarii din Comisia de învățământ din Camera Deputaților, în ședința de miercuri. Este vorba despre eliminarea obligației pentru cadrele didactice de a promova diversitatea ca resursă de învățare în școală. Alineatul respectiv a fost modificat, sensul prevederii fiind acum total diferit.
Inițial prevederea era următoarea:
„Art. 224. Personalul didactic are următoarele obligații: e) promovarea diversității, ca resursă de învățare, pentru a genera elevilor atitudini incluzive și tolerante“
Articolul adoptat de către comisie a fost: „Personalul didactic are următoarele obligații: e) respectarea diversității pentru a genera elevilor atitudini incluzive și tolerante“.
Problema ca nu intelegi este ca esti o persoana limitata, discriminatorie si pr0asta, probabil votant haurolac
Welcome to Schengen, EU, NATO, 2023
D’aia e bine sa stii gramatica clasei a patra, sa stii sa pui virgula unde trebuie ca sa nu fii luat de cr3tin