Home » Analize » Obiecte zburătoare neidentificate care au survolat spațiul aerian japonez sunt probabil baloane spion chineze, afirmă oficialii de la Tokyo

Obiecte zburătoare neidentificate care au survolat spațiul aerian japonez sunt probabil baloane spion chineze, afirmă oficialii de la Tokyo

Obiecte zburătoare neidentificate care au survolat spațiul aerian japonez sunt probabil baloane spion chineze, afirmă oficialii de la Tokyo
sursa foto: Captura YouTube
Ascultă articolul

O nouă analiză a obiectelor zburătoare neidentificate care au survolat spaţiul aerian japonez în ultimii ani sugerează „puternic” că este vorba de baloane spion chineze, potrivit Ministerului japonez al Apărării, relatează miercuri AFP, citată de Agerpres.

„După o analiză mai aprofundată a unor obiecte zburătoare specifice în formă de balon identificate anterior în spaţiul aerian japonez, între care cele din noiembrie 2019, iunie 2020 şi septembrie 2021, am ajuns la concluzia că există o mare probabilitate să fie baloane de recunoaştere fără pilot trimise de China”, potrivit unui comunicat difuzat marţi seara.

- articolul continuă mai jos -

De asemenea, Tokio „a cerut ferm guvernului chinez să confirme faptele” incidentului şi „ca o astfel de situaţie să nu se mai repete”.

„Încălcările spaţiului aerian de către baloane de recunoaştere fără pilot străine şi alte mijloace sunt total inacceptabile”, se arată în comunicat.

Japonia a declarat săptămâna trecută că reexaminează o serie de incidente care au implicat obiecte zburătoare neidentificate după ce un balon spion chinez a survolat teritoriul american, fiind ulterior doborât.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.