Obiceiuri mai puțin cunoscute de Paște / Joimari în Oltenia, Prăgșorul în Țara Moților, „masa” cu cei plecați în Dobrogea și țuru în Sibiu

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În Săptămâna Mare, dincolo de ritualurile religioase cunoscute, în satele din România supraviețuiesc obiceiuri mai puțin știute. De la Joimarii din Oltenia, la Prăgșorul din Ardeal sau obiceiurile din Dobrogea, oamenii respectă datinile transmise din generație în generație.

Joimari la Salcia, Dolj. Foto-video: Nicolae Marian, Amelia Etegan, Centrul de Cultură și Artă Dolj

Joimari, ziua în care granița dintre lumea celor vii și cea a morților dispare

În credința populară, păstrată doar în câteva sate din Oltenia și Timocul Sârbesc, noaptea de Joimari este momentul în care se deschid mormintele, cerul și porțile Raiului și Iadului. Spiritele celor morți se întorc atunci la casele lor pentru a petrece Paștele alături de cei vii. Rămân până la Înălțare, când, după ce li se dau pomeni, se întorc în lumea de dincolo.

„Aflându-ne în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este firesc să întâlnim numeroase practici de pomenire a morţilor -aprinderea focurilor rituale, ofrandele alimentare şi materiale aduse – colacul, oala, lumânarea, care se petrec în ziua de joi, dinainte de Paşti, zi cunoscută şi sub denumirea de Joia Mare, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joia Verde, Moşii de Joimari, Joimărica”, spune Amelia Etegan, șef Secția pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj în cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj.

Joimari la Salcia, Dolj. Foto-video: Nicolae Marian, Amelia Etegan, Centrul de Cultură și Artă Dolj

În unele sate din Dolj, cum este Ohaba (comuna Melinești), sau Salcia (comuna Argetoaia) ritualul începe încă de miercuri. În curți se pregătesc mese cu colaci și apă, în jurul cărora se aprind focuri și se fac pomeni. În Joia Mare, dimineața devreme, femeile merg la cimitir cu tămâie și resturi vegetale pentru a aprinde focuri la fiecare mormânt pentru a le arăta celor morți calea spre lumea celor vii.

Pentru că, potrivit tradiției, sufletele celor reveniți „simt frigul”, oamenii aprind focuri și în curți, în grădini. Uneori, focurile sunt făcute pentru fiecare mort în parte, alteori pentru toți laolaltă, în cimitire sau în curțile bisericilor.

„Focurile morţilor” încearcă să menţină un echilibru între lumea celor vii şi lumea celor morţi; focurile se aprind din lemnele unor arbori sacri, asociaţi cultului strămoşilor: se foloseşte bozul uscat, lemnul de alun, rupte cu mâna şi nu tăiate cu securea”, spune Amelia Etegan.

Aprinderea focurilor rituale, în Joia Mare, este o practică întâlnită mai ales în satele din nord-vestul judeţului, la confluenţa cu judeţul Mehedinţi, ajungând până dincolo de graniţă, la românii din Timocul sârbesc.

În sudul județului Dolj, tradiția de Joimari capătă o formă diferită. La Bechet, de exemplu, se practică „vărsatul ritual de apă”. Femeile aleg din timp un loc curat pe malul Jiețului, pe care îl marchează cu nuiele de salcie. În dimineața de Joimari, merg acolo însoțite de fete tinere și, pentru fiecare mort strigat pe nume, aruncă apă sub arcadele de salcie. Lumânările aprinse sunt lăsate apoi să plutească pe apă sau sunt fixate pe nisip, cu același rol simbolic: să încălzească sufletele și să le călăuzească drumul.

Ritualul continuă la cimitir, unde femeile împart apă, colaci și alte bucate de post, în memoria celor dispăruți.

Aceste practici, păstrate mai ales în mediul rural, reflectă o viziune tradițională în care legătura dintre vii și morți rămâne activă, mai ales în momentele-cheie ale calendarului religios.

Joimari la Salcia, Dolj. Foto-video: Nicolae Marian, Amelia Etegan, Centrul de Cultură și Artă Dolj

Prăgșorul din Țara Moților, paza toacei

Prăgșorul este unul dintre cele mai vechi și mai spectaculoase obiceiuri pascale păstrate în Țara Moților, în special în comuna Bistra, din județul Alba.

În literatura locală de etnografie și în documentările culturale din Apuseni, el apare și sub numele de „Toaca Paștilor”, fiind atestat în jurul anului 1750.

Un element esențial al ritualului este paza toacei. Aceasta este încredințată unui grup de tineri necăsătoriți, numiți „crai”. În etnografia locală, craii au un rol simbolic important: ei reprezintă continuitatea comunității și transmiterea tradiției de la o generație la alta. Paza se face prin rotație, zi și noapte, iar ideea că toaca ar putea fi „furată” face parte din ritualul ludic și ceremonial. Dacă acest lucru se întâmplă, craii trebuie să o răscumpere și, conform tradiției, să suporte cheltuielile pentru petrecerea sau balul de după Paște.

Această componentă are o semnificație etnografică aparte: nu este vorba doar despre o pază fizică, ci despre o probă de responsabilitate, onoare și maturizare socială a tinerilor din sat. În multe comunități tradiționale românești, ritualurile pascale aveau și rolul de a marca statutul social al tinerilor, iar Prăgșorul păstrează foarte clar această funcție.

De asemenea, în timpul obiceiului sunt folosite și țevi pentru „pușcături”, un tip de artificiu sau pocnitură ritualică, care are rolul de a marca solemnitatea și bucuria sărbătorii. În mentalitatea populară, zgomotele ritualice au fost adesea asociate cu alungarea răului și cu vestirea unui moment sacru.

Dobrogea, masa cu cei plecați

În Dobrogea și unele zone din Argeș sau Oltenia tradiția de Paște spune că după slujba de Înviere, credincioșii merg la cimitir, să ducă Lumină celor dragi plecați din această lume. În unele comunități din Dobrogea oamenii ”întind masa” pe morminte, ciocnesc ouă, împart felii de cozonac, drob și pască.

În Tulcea, tradiția spune că nu ai voie să te atingi de bucatele pascale până când acestea nu sunt sfințite la slujba de Înviere, adică până dimineață, spre orele 04:00. Atunci, credincioșii se întorc acasă cu alimentele sfințite, iar masa de Paște este așezată abia spre prânz. În Constanța, însă, acest obicei este mai puțin întâlnit, iar masa de Paște se pune de obicei la miezul nopții după ce oamenii aduc Lumina în case.

Tot în Dobrogea, tradiția spune că de Paște trebuie să îți cumperi sau să porți un lucru nou, fapt care amintește de simbolul sărbătorii, al învierii, renașterii etc, iar în unele locuri din zona Moldovei, în prima dimineață de Paște tinerii se spală pe față cu apa în care peste noapte a stat un ou înroșit pentru a fi îmbujorați și sănătoși tot anul.

Sursa foto: Monitorul de Mediaș

Stropit, ”la noroc” și țuru. Tradițiile din zona Sibiului

Sașii au adus în zona Sibiului obiceiul stropitului.

Legenda locală spune că obiceiul vine de fapt din urmă cu 2000 de ani, când fiica unui evreu ar fi leșinat la aflarea veștii Învierii lui Iisus.

Atunci, tinerii din preajmă au stropit-o cu apă pentru a-și reveni în simțiri. Astfel ar fi luat naștere obiceiul „stropitului de Paști”.

Deși inițial obiceiul acesta era practicat numai în familiile săsești și maghiare, ulterior a fost preluat și de către români.

La început, fetele erau stropite cu apă, însă obiceiul s-a modernizat în timp. Așa că a doua zi de Paști, indiferent că e catolic sau ortodox, băieții merg pe la casele fetelor și întreabă părinții: „Primiți cu stropitul? Am auzit că aveți o floare frumoasă, am venit să o udăm ca să nu se ofilească!”. Aceștia stropesc fata cu parfum, iar apoi sunt răsplătiți cu prăjituri, cozonac și ouă roșii.

În satele din Mărginimea Sibiului, ouăle roșii sunt câștigate printr-un joc cu mingea. Băieți și tineri ies în stradă, așază oul într-un loc, iar apoi, de la o distanță de șapte metri, încearcă să lovească oul cu mingea. Cel care îl lovește îl ia acasă.

Un alt joc similar se numește „la noroc”. Un copil ține un ou roșu în mână, iar de la o anumită distanță un altul trebuie să nimerească oul cu moneda, iar în momentul impactului moneda trebuie să se înfigă în ou. Dacă moneda se înfige, oul e câștigat de cel care a dat cu banul, iar dacă moneda nu se înfige, primește un leu de la celălalt drept recompensă pentru „tăria” oului.

Pentru acest eveniment încep încă din Joia Verde, când copiii dornici să dea „la noroc” își pregătesc ouă de găină sau de gâscă – pe care îl fierb aproximativ 10 min. ca să fie cât mai tare. După ce oul este fiert, în final se unge cu slănină ca să fie alunecos și aspectuos.

O variantă asemănătoare a obiceiului se întâlnește în Cârțișoara și în Nou Român: băieții fac o gaură în pământ, așează oul roșu în ea și, de la o distanță de un metru, încearcă să-l lovească tot cu ajutorul unei monede. Sub această formă de joc, obiceiul se întâlnește și în Arpașu de Sus.

În cartierul Moșnei din Mediaș, în prima zi de Paști, la ora 10, locuitorii de pe strada Stejarului se strâng pentru un joc de oină, iar la final câștigători și învinși marchează jocul cu un pahar de vin și cu ouă roșii.

Câteva străzi mai departe, la ora 11, alți medieșeni sărbătoresc Paștile prin țuru, un joc asemănător oinei, dar care se desfășoară pe un teren în pantă.

Câștigă echipa ce rezistă cel mai mult în joc. Țuru este un joc de cartier și se desfășoară în municipiul Mediaș din anul 1850. Și doar în Mediaș.

De asemenea, s-a obișnuit ca în dimineața primei zile de Paști, copiii se adună pentru a căuta ouăle ascunse de iepuraș, fie în casă, fie în grădină. UN obicei catolic, preluat și de ortodocși.

”Copilul care găsește cele mai multe ouă este declarat câștigător, iar toți copiii sunt recompensați cu ouăle găsite. În această formă, obiceiul este cunoscut și practicat și în rândul sașilor și landlerilor din județul Sibiu”, susține prof. dr. Claudia Banea în lucrarea „Tradiții și obiceiuri”, apărută în cadrul unui simpozion internațional la Sibiu, în 2013.