Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Oseminte care par a fi de natură umană au fost găsite în centrul municipiului Deva, în timpul unor lucrări de amenajare a domeniului public, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, citat de Agerpres.
Conform sursei citate, osemintele urmează fi expertizate de medicii legişti.
„În data de 5 aprilie a.c, in jurul orei 20,00, Poliţia Municipiului Deva fost sesizată cu privire la faptul că un angajat al unei societăţi care efectuează excavaţii în zona centrală a oraşului, în scopul amenajării domeniului public, ar fi găsit oseminte ce par a fi de natură umană. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii criminalişti şi ce ai Biroului Investigaţii de Criminale”, precizează informarea IPJ Hunedoara.
Osemintele respective au fost ridicate de reprezentanţii Serviciului Judeţean de Medicină Legală (SJML= Hunedoara şi urmează a fi expertizate de medicii legişti, în vederea stabilirii vechimii acestora (a identităţii persoanei) şi a circumstanţelor în care au ajuns în acel loc, mai menţionează sursa citată.