O veste teribil de tristă. In Memoriam Virgil Nemoianu (1940–2025)

Aflu că a plecat dintre noi un mare cărturar, una din vocile cele mai lucide ale liberalismului conservator românesc. L-am cunoscut pe Virgil (Pilu) Nemoianu încă din anii 80, ne-am împrietenit instantaneu.

Ne despărțea un deceniu de biografie, dar aveam în comun ceea ce-aș numi refuzul hybrisului. Suspiciunea în raport cu orice profetism secular.

A fost cel dintâi care m-a îndrumat spre opera lui Eric Voegelin. Mi-a dăruit câteva din cărțile sale cu dedicații care mă onorează. A fost exponentul a ceea ce-aș numi a doua generație a Cercului de la Sibiu. A fost prieten cu Ștefan Augustin Doinaș, Ion Negoițescu, Cornel Regman, Mihai și Mariana Sora, Vlad Georgescu, Andrei Brezianu, Mihai Spariosu, Andrei (Patzi) Doicescu, Toma Pavel.

Era alergic la orice mirosea a naționalism tribal. Corespondența sa cu I. D. Sîrbu este un veritabil roman de idei. A fost un critic al fanatismelor ideologice și practica modestia epistemică. Tot ce suna bombastic și prețios îi provoca râsul. Nu era suspicios, dar nici naiv.

A fost membru al colegiului de redacție al revistei alternative de cultură „Agora” condusă de Dorin Tudoran. A primit Ordinul „Steaua României” în 2010. A ajutat numeroși tineri intelectuali români să se „reinventeze” ca universitari americani.

În constelația imaginară a vârfurilor culturii românești lucește și steaua filosofului culturii, teoreticianului literar și intelectualului democrat Virgil Nemoianu. Să se odihnească în binemeritata pace.

Puteți citi aici omagiul meu pentru profesorul Virgil Nemoianu la împlinirea vârstei de 70 de ani

Recomandare: Seria de opere Nemoianu