Home » Articole » O verişoară a preşedintelui azer Ilham Aliev, arestată în Grecia, în urma unei razii antidrog la o petrecere în apropiere de Atena

O verişoară a preşedintelui azer Ilham Aliev, arestată în Grecia, în urma unei razii antidrog la o petrecere în apropiere de Atena

O verişoară a preşedintelui azer Ilham Aliev, arestată în Grecia,  în urma unei razii antidrog la o petrecere în apropiere de Atena
crowd, Day1, EC10, faces, Hangar, Miluta Flueras, Reel Party with DJ Yoda
Ascultă articolul

O verişoară a preşedintelui Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliev, o DJ britanico-azeră, a fost arestată în urma unei razii antidrog la o petrecere în apropiere de Atena, a anunţat marţi poliţia greacă, relatează AFP, transmite Agerpres.

Poliţia a anunţat că a arestat treisprezece persoane luni într-o vilă de lux, la Kalyvia. Poliţia nu a furnizat nume, dar media au relatat că Izzat Khanim Javadova, cunoscută sub numele de Mikaela Jav, se află printre persoanele arestate.

- articolul continuă mai jos -

Întrebată despre aceste informaţii, o sursă din poliţie a confirmat sub protecţia anonimatului că este vorba de verişoara preşedintelui azer, adăugând că ea este aceea care a „organizat petrecerea”.

Mikaela Javadova, care deţine un paşaport britanic, este fiica unchiului – astăzi decedat – al preşedintelui Aliev, Jalal.

Presa o descrie drept obişnuită a insulei Ibiza, în Balerare, celebră pentru petrecerile sale.

Ambasadele Regatului Unit şi Azerbaidjanului nu au răspuns imediat unei cereri de comenta aceste informaţii.

Potrivit unui comunicat al poliţiei, „organizatoarea” petrecerii – Mikaela Javadova, potrivit surse citate – a fost „găsită într-un dormitor” cu 45 de pachete de cocaină, ecstasy şi metamfetamină şi un seif în care se aflau peste 43.000 de euro.

Mikaela Javadova şi alte nouă persoane vor compărea în faţa unui judecător joi pentru a răspunde acuzaţiilor de trafic şi utilizare ilegală de stupefiante, a adăugat sursa citată.

În schimb, trei poliţişti în timpul liber care asigurau securitatea la eveniment, şi care au fost de asemenea arestaţi, nu au fost inculpaţi pentru moment, ancheta fiind în curs, a mai menţionat sursa citată.

Potrivit National Crime Agency din Regatul Unit, Mikaela Javadova şi soţul ei Suleiman Javadov au încheiat un acord în 2021 pentru a restitui patru milioane de lire considerate a fi produsul ilegal al unui sistem azer de spălare de bani.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole