Home » Articole » O singură injecţie a dus la o remisiune de lungă durată a astmului într-un studiu realizat pe şoareci

O singură injecţie a dus la o remisiune de lungă durată a astmului într-un studiu realizat pe şoareci

O singură injecţie a dus la o remisiune de lungă durată a astmului într-un studiu realizat pe şoareci
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Oamenii de ştiinţă dintr-o echipă chineză au dezvoltat o terapie promiţătoare folosind celule imunitare modificate genetic, care au arătat că induc o remisiune de lungă durată a astmului la şoareci în urma administrării unei singure injecţii, informează Xinhua, preluată de Agerpres.

Astmul, cea mai răspândită boală respiratorie, afectează aproximativ 300 de milioane de persoane şi provoacă peste 250.000 de decese anual. Inovatorii din domeniul farmaceutic avansează în dezvoltarea unui tratament cu durată lungă de acţiune conceput pentru a le oferi pacienţilor o ameliorare durabilă a simptomelor printr-o singură administrare de medicamente.

- articolul continuă mai jos -

Studiul cercetătorilor chinezi, publicat luni în revista Nature Immunology, a raportat un rezultat încurajator al unui experiment realizat pe animale, în care o singură perfuzie cu celule imunitare modificate genetic a dus, în cazul şoarecilor, la o reprimare susţinută a inflamaţiei pulmonare şi la ameliorarea simptomelor astmatice, fără niciun regim de condiţionare.

Cercetătorii de la Universitatea Tsinghua au modificat celule T cu receptor de antigen chimeric (CAR-T) pentru a ţinti şi a eradica eozinofilele, un tip de celule albe din sânge care joacă un rol important pentru pacienţii cu astm.

Terapia CAR-T a fost deja utilizată în tratamentul cancerului. Ea se bazează pe recoltarea unor celule imunitare, denumite celule T, din sângele unui pacient şi, apoi, modificarea lor genetică în laborator pentru a produce structuri speciale numite receptori antigenici chimici (CAR) pe suprafaţa lor.

Celulele T modificate sunt apoi reintroduse în corpul pacientului, unde noii receptori ai celulelor le permit acestora să recunoască şi să se agaţe de celulele canceroase pentru a le neutraliza.

În noul studiu, celulele modificate au demonstrat o funcţionalitate susţinută timp de cel puţin un an şi ele pot, de asemenea, să prevină inflamaţia la nivelul căilor respiratorii.

Aceste date arată că astmul ar putea fi împins în remisiune pe termen lung printr-o singură doză de celule CAR T cu durată lungă de viaţă, dar această terapie potenţială necesită încă teste clinice suplimentare pentru a evalua siguranţa şi eficacitatea sa la pacienţi umani, au declarat cercetătorii din China.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole