Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O tânără din Biella, (un oraș în regiunea nordică Piemont din Italia, situat între Torino și Milano), în vârstă de aproximativ 40 de ani, Violeta Ana Nica, soția unui cunoscut om de afaceri și comerciant din oraș, a fost găsită moartă în portbagajul mașinii sale, un SUV de mici dimensiuni, relatează presa locală.
Violeta dispăruse de aproximativ zece zile, după ce își vizitase sora în Brescia, familia sa înregistrînd de mai multe zile o sesizare în acest sens.
Mașina era parcată în parcarea unui centru comercial, iar femeia era moartă de câteva zile, poate mai mult de zece,, precizează jurnaliștii italieni citând surse din cadrul anchetei.
Cadavrul zăcea fără viață în portbagajul mașinii ei, iar trecătorii au fost cei care au dat alarma la „112”.
Polițiștii au fost anunțați de mirosul puternic care venea de la SUV-ul parcat lângă centrul comercial. În interior nu au descoperit nimic, așa că polițiștii au deschis portbagajul, unde au găsit cadavrul femeii într-o stare avansată de descompunere.
„Cadavrul zăcea fără viață în portbagajul mașinii ei…”, au scris repetenții la limba română de la G4Media.
Da,e corect,prin Haiti sunt și cadavre vii numite Zombi pi rumano Țompi,avem și noi Țompi cu căștile în curechi în statul semiviu.