G4Media.ro

O reprezentare a unui Cristos prea ”efeminat”, criticată de către ultraconservatorii spanioli:…

sursa foto: Captură video

O reprezentare a unui Cristos prea ”efeminat”, criticată de către ultraconservatorii spanioli: ”O rușine și o aberație”

Afişul oficial selectat al festivităţilor din Săptămâna Mare la Sevilla (sud) i-a înfuriat pe ultraconservatori, care cer să fie retras, considerând că este ”ofensator” – un Isus Cristos prea ”efeminat” şi ”sexualizat” – pentru catolici, relatează AFP, transmite News.ro.

Acest afiş, prezentat sâmbătă, realizat de către artistul sevillan Salustiano García, prezintă un Isus înviat, uşor acoperit la nivelul taliei cu un linţoliu alb.

El reprezintă ”partea luminoasă a Săptămânii Mari”, în ”stilul propriu acestui pictor prestigios”, sublinia într-un comunicat organizaţia din care fac parte confrerii sevillane ce particioă la procesiuni care au loc anual de la Duminica Floriilor şi până la Duminica Paştelui.

Acest afiş, care urmează să fie difuzat în tot oraşul, a provocat o polemică pe reţele de socislizare, unde numeroşi navigatori pe Internet şi o asociaţie catolică ultraconservatoare i-au denunţat, în oponia lor, un caracter ”sexualizat”.

Acest afiş este ”o adevărată ruşine şi o aberaţie”, denunţă pe X Institutul de Politică Socială (IPSE), o organizaţie de apărare a ”simbolurilor creştine”, care militează împotriva avortului.

Ea consideră acest Cristos ”efeminat” şi ”manierat” şi cere să fie retras şi ca artisul să prezinte scuze publice pentru această reprezenare ”ofensatoare”, care nu corespunde spiritului Săptămânii Mari.

Aceste critici au fost repostate de către liderul Partidului Vox (extremă dreapta) la Sevilla, Javier Navarro, care a denunţat pe X un ”afiş provocator”.

El nu răspunde ”obiectivului pentru care a fost conceput”, şi anume ”încurajarea unei participări cucernice a credincioşilor”, denunţă el.

O petiţie a fost lansată pe site-ul Change.org, semnată luni de peste 10.000 de persoane, care cere să se apere ”tradiţia” şi ”fervoarea religioasă” a Sevillei împotriva acestei lucrări.




”POLITIZAREA TABLOULUI”

Aceste reacţii au fost denunţate de către autorul afişului, care se declară ”surprins” de aceste atacuri şi dă asigurări, într-un interviu acordat cotidianului sonservator ABC, că a pictat această operă ”prietenosă” şi ”elegantă” într-un demers de ”profund respect” faţă de credincioşi.

”Pentru ca să vezi sexualitate în Cristosul meu trebuie să fii bolnav”, apreciază artistul în vârstă de 52 de ani, care aminteşte că Isus era reprezentat frecvent nud în arta clasică.

”Persoanele care mi-au vorbit de rău lucrarea (…) au nevoie de un pic de cultură artistică”, a ironizat el.

Salustiano García, ale cărei lucrări sunt expuse în galerii din întreaga lume, a precizat că şi-a luat fiul ca model în acest afiş.

”Am râs amândoi când am descoperit această polemică şi suntem foarte surprinşi de politizarea tabloului”, a adăugat el.

Socialiştii aflaţi la putere în Spania au luat apărarea afişului, denunţând caracterul ”homofob şi plin de ură” al atacurilor, potrivit liderului socialist din Analuzia Juan Espadas, care a apărat o împletire a ”tradiţiei şi modrnităţii” caracteristice acestei regiuni, un fost bastion al stângii.

Spania, care a scos homosexulitatea de sub incidenţă penală în 1978, la 30 de ani după moartea dictatorului Francisco Franco, a devenit de atunci una dintre cele mai deschise ţări din lume faţă de comunităţi LGBT+ şi a autorizat în 2005 căsătoria între persoane de acelaşi sex şi adopţia de către cupluri de acelaşi sex.

Procesiunile din Săptămâna Mare, care comemorează Patimile, moartea şi Învierea lui Cristos, ocupă un loc important în Spania, o ţară în care tradiţiile catolice sunt foarte prezente, mai ales la Sevilla, considerată ”capitala” acestor defilări religioase.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...