Home » Sportz » O pictură murală realizată pentru ziua de naștere a lui Lamine Yamal a fost vandalizată în Barcelona

O pictură murală realizată pentru ziua de naștere a lui Lamine Yamal a fost vandalizată în Barcelona

O pictură murală realizată pentru ziua de naștere a lui Lamine Yamal a fost vandalizată în Barcelona
Lamine Yamal / Sursa foto: Javier Borrego/AFP7 / Shutterstock Editorial / Profimedia
Ascultă articolul

Artistul TVBoy realizase o frescă reprezentându-l pe Lamine Yamal în postura lui Superman, cu ocazia împlinirii vârstei de 18 ani a extremului spaniol. Însă opera, pictată pe un zid din Barcelona, a fost găsită vandalizată miercuri dimineață, potrivit L’Equipe.

Nu e deloc o perioadă liniștită pentru Lamine Yamal. Aflat deja în centrul unei polemici după ce și-a angajat persoane cu nanism pentru petrecerea de majorat, internaționalul spaniol s-a trezit acum și cu o frescă omagială distrusă. Lucrarea fusese realizată de artistul urban TVboy, cu ocazia aniversării jucătorului Barcelonei, care era ilustrat ca un Superman. Între timp, desenul a fost acoperit complet cu zeci de taguri și nu mai este vizibil.

- articolul continuă mai jos -

Este încă o veste proastă pentru tânărul iberic. Cu o zi înainte, guvernul spaniol solicitase deschiderea unei anchete pentru a stabili „dacă a avut loc o încălcare a drepturilor persoanelor cu dizabilități” în cadrul petrecerii sale. Lamine Yamal fusese criticat dur de Asociația Persoanelor cu Displazii Scheletice și Nanism (ADEE).

Pe de altă parte, Lamine Yamal este pregătit să semneze noul contract cu Barcelona, care va expira în 2031. De asemenea, puștiul va purta tricoul cu numărul 10 din sezonul următor.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole