Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineaţă la un apartament dintr-un bloc de pe strada Vlad Ţepeş din municipiul Baia Mare, iar o persoană a decedat şi alte 46 au fost evacuate de către pompieri, informează reprezentanţii ISU Maramureş, transmite Agerpres.
La intervenţie au participat două echipaje de stingere şi trei echipaje medicale.
La momentul sosirii echipajelor de intervenţie, apartamentul respectiv ardea generalizat, precizează sursa citată.
Au fost evacuate toate persoanele care se aflau în locuinţele de pe scara respectivă de bloc, fiind vorba de aproximativ 46 de persoane.
În interiorul apartamentului incendiat a fost găsit şi cadavrul unei femei, cu vârsta în jur de 80 de ani, se mai menţionează în informaţiile transmise de către ISU Maramureş.
Remediati falsurile si dati afara toti escrocii ISU, altfel intervin degeaba unde au construit cu avize de ”insecuritate” la incendii.
Ești dus, ce are ISU cu garsonierele, cape Vlad Țepeș numai blocuri de garsoniere sunt.
Ma asasinilor, nu mai falsificati avizele de securitate la incendii in constructii, Iamandi si Arafat se spala pe maini ca la carnagiul din Colectiv iar voi infundati puscaria…