
O Miss Palestina, în vârstă de 23 de ani, urmează să participe la Miss Univers, o premieră în istoria concursului
Palestina urmează să fie reprezentată – pentru prima oară în istorie – la concursul Miss Univers, o participare istoric şi simbolică, de candidata Nadeen Ayoub, în ediţia din 2025, prevăzută la 21 noiembrie în Thailanda, relatează canalul de știri BFMTV, citat de News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
”Organizaţia Miss Univers este mândră să primească delegate din întreaga lume, sărbătorind diversitatea, schimburile culturale şi emanciparea femeilor”, anunţă organizatorii concursului într-un comunicat transmis CNN.
„Nadeen Ayoub, o activistă şi un manechin împlinite din Palestina, încarnează rezistenţa şi hotărârea care ne definesc platforma”, adaugă ei.
Nadeen Ayoub, în vârstă de 27 de ani, care a crescut între Palestina, Statele Unite şi Canada şi care trăieşte în prezent între Dubai şi Ramallah, a fost încornată Miss Palestina în 2022.
Tânăra absolventă de Literatură şi Psihologie a înfiinţat Olive Green Academy, o formare cu sediul la Dubai care să ajute la crearea unor conţinuturi pe tema mizelor modificărilor climatice şi inteligenţei artificiale (AI).
Pe Instagram, Nadeen Ayoub se bucură de selectarea sa la Miss Univers şi îşi exprimă dorinţa să fie, prin candidatura sa, o purtătoare de cuvânt a poporului palestinian.
”În timp ce Palestina îndură suferinţe atroce, mai ales în Fâşia Gaza, eu port vocea unui popor care refuză să fie redus la tăcere. Reprezint toate femeile şi toţi copiii palestinieni a căror forţă trebuie să fie văzută de întreaga lume”, dă ea asigurări pe Instagram.
”Suntem mai mult decât suferinţele noastre, suntem rezistenţa, speranţa şi inima care bate a unei patrii care continuă să trăiască prin noi”, scrie ea.
Nadeen Ayoub se alătură astfel celor peste 120 de candidate care urmează să se înfrunte în cea de-a 74-a ediţie a Miss Univers, la 21 noiembrie, la Bangkok, în Thailanda.
În 2024, Miss Danemark, Victoria Kjær Theilvig, a fost încoronată.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.