G4Media.ro

O mină gigantică de cărbune din Polonia lasă fără apă mii de…

Sursa Foto: Facebook/ Instituto Internacional de Derecho y Medio Ambiente (IIDMA)

O mină gigantică de cărbune din Polonia lasă fără apă mii de oameni din Cehia. Activitatea de minerit nu a fost oprită, deși există o decizie a Tribunalului UE în acest sens

Accesul la apa curentă este considerat un lucru garantat în aproape toată Europa, dar nu și pentru câteva mii de cehi care locuiesc în vecinătatea uriașei mine de cărbune Turow, aflată imediat dincolo de granița țării, pe teritoriul Poloniei.

În cadrul unui reportaj BBC, Milan Starec, un bărbat în vârstă de 39 de ani din satul Uhelna, relatat că s-a întâmplat de multe ori în ultimii ani să deschidă robinetul și să nu curgă nimic.

Nivelul apei scade din cauza minei Turow, a cărei exploatare se apropie în fiecare an de granița cu Cehia.

„Există un puț comun în satul nostru și toate casele sunt conectate la el. Dacă dispare apa din acest puț, atunci satul nostru va rămâne pe uscat, pentru că nu avem altă posibilitate de a obține apă”, a spus Milan Starec pentru BBC, conform Digi24.ro. Puțul are 65 de metri adâncime, iar anul trecut nivelul apei a scăzut cu 8 metri.

Cehia a solicitat deja Curții Europene de Justiție să amendeze Polonia cu 5 milioane de euro pe zi pentru că nu a respectat ordinul Curții de a opri exploatarea minieră de la Turow. Miniștrii polonezi și cehi urmează să se întâlnească joi la Praga, în încercarea de a soluționa disputa.

Iar apa nu este singura problemă. Mâna Turow contribuie la poluarea cu CO2 – o problemă specială pentru Polonia, al cărei sector energetic depinde în continuare în proporție de aproximativ 80% de cărbune.

Mina este deținută de cea mai mare companie de electricitate din Polonia, PGE, controlată de stat. Angajații trebuie să pompeze apa din groapă într-un râu din apropiere pentru a preveni transformarea minei într-un lac enorm. Starec spune că pomparea drenează 40 de litri în fiecare secundă și din apele subterane situate în partea cehă a frontierei.

„Multe dintre satele din această zonă au aceeași problemă”, se plânge el.

În această regiune există multe mine în aer liber din care se extrage lignit, majoritatea alimentând centrale electrice din Cehia și Germania.

Dar, spre deosebire de celelalte, Turow se află atât la granița cu Germania, cât și cu Cehia, iar mineritul are un impact direct asupra ambelor țări. Potrivit unui studiu geologic, exploatarea continuă ar contamina și scădea nivelul apelor subterane și ar provoca erodarea solului în orașul german Zittau.

Ani de-a rândul, cehii au încercat – și nu au reușit – să rezolve problema, sugerând că Polonia ar trebui să finanțeze îmbunătățirea gestionării apei. Însă, când Turow a obținut o prelungire de șase ani a licenței miniere, în 2020, autoritățile cehe au sesizat Curtea Europeană, care, luna trecută, a dispus suspendarea imediată a mineritului, în așteptarea unei hotărâri definitive.

Înainte de aceasta, Polonia extins din nou licența pentru mina Turow, până în 2044.

Varșovia a refuzat să pună în aplicare hotărârea, motivând că mina Turow este esențială pentru securitatea energetică, deoarece generează aproximativ 5% din energia electrică a Poloniei.

Suspendarea exploatării miniere ar lăsa centrala electrică adiacentă fără combustibil, ceea ce ar însemna o oprire temporară care amenință existența a 80.000 de oameni, spune PGE.

Această centrală este, de asemenea, singurul furnizor de căldură și apă caldă către spitale, școli și 1.400 de locuințe din orașul Bogatynia din Polonia.

Săptămâna trecută, mii de angajați din sectorul energetic al Poloniei au protestat la Varșovia față de potențialele pierderi de locuri de muncă în Turow și în alte mine asemănătoare.

Oamenii și-au exprimat nemulțumirea față de politica climatică a UE. În fața biroului Comisiei Europene, protestatarii au ridicat pancarte cu cuvintele „Jos mâinile de pe Turow” și „Ieri Moscova, astăzi Bruxelles ne ia suveranitatea”.

„Acesta este un avertisment pentru Comisia Europeană: jos labele de pe economia poloneză și de pe angajații polonezi. Trăim într-un stat național și nu suntem o colonie a statului german”, a spus liderul sindicatului Solidaritatea, Piotr Duda.

Citește mai multe pe Digi24.ro

Sursa Foto: Facebook/ Instituto Internacional de Derecho y Medio

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Energie verde fara poluare… din mina de carbune