G4Media.ro

O mână paralizată după un AVC poate fi din nou funcțională cu…

O mână paralizată după un AVC poate fi din nou funcțională cu ajutorul BIONESS (P)

După un accident vascular cerebral (AVC), pacienții pierd, de regulă, mobilitatea membrelor superioare și inferioare. Intervenția chirurgicală efectuată la scurt timp după producerea AVC, are rolul de a înlătura sângele acumulat în cutia craniană prin spargerea vaselor și care pune presiune pe structurile neuronale. Singură, operația după AVC, nu asigură revenirea la o viață normală a pacientului. Urmează perioade îndelungate pentru recuperare medicală, astfel încât pacientul să poată ajunge la stadiul de a se descurca singur, fără a fi dependent de alte persoane sau de scaunul cu rotile. Pentru ca șansele de recuperare să fie cât mai mari, procedurile trebuie să înceapă cât mai curând posibil după intervenția chirurgicală.

BIONESS este un echipament medical inovativ, care în Occident este des întâlnit în secțiile de terapie intensivă. Este folosit tocmai pentru recuperarea medicală timpurie a pacienților, chiar înainte ca aceștia să poată conștientiza că ar putea face mișcări ale brațului paralizat. De curând, BIONESS este și la dispoziția pacienților români, în Spitalul Sfântul Sava din Pantelimon, Ilfov, unul dintre singurele două spitale din țara noastră, dotate cu un astfel de echipament.

Aparatul funcționează prin stimularea electrică a mâinii, realizând flexia, extensia și mișcarea mâinii (a policelui), fără niciun fel de efort din partea pacientului, chiar când acesta se află în salonul de terapie intensivă. Un pacient care dobândește paralizia în urma unui AVC, nu mai poate coordona deloc membrele afectate. În locul pacientului, o face acest echipament, care ajută creierul să redobândească informațiile de coordonare pe care le-a pierdut în timpul AVC, prin distrugerea celulelor nervoase. 

Dr. Mihaela Nistor, director medical al Spitalului de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative Sfântul Sava, spune că ”acest echipament stimulează electric funcțional și neuromuscular membrele superioare. Specialiștii kinetoterapeuți decid ce program de stimulare folosesc, ei putând seta intensitatea. Tot antrenamentul se realizează în deplină siguranță pentru pacientul ce trebuie recuperat, fără să-l solicite în niciun fel. Bioness ne ajută mult în recuperarea mai rapidă a pacienților, prin îmbunătățirea funcțiilor mâinii și a amplitudinii de mișcare, în cazul pacienților cu hemiplagie cauzată de un atac vertebral cerebral sau paraliziei membrelor superioare din cauza lezării vertebrei C5. Stimularea electrică neuromusculară previne atrofierea musculară din cauza inactivității, îmbunătățește circulația sanguină locală, reducerea spasticității musculare și reeducă musculatura”.

Specialiștii în recuperare medicală din Spitalul Sfântul Sava folosesc mai multe echipamente de ultimă generație, care au efecte vizibile în scurt timp asupra pacienților, precum Thera Trainer, electroterapia cu curenți Trabert, galvanic și diadinamic, terapia cu ultrasunete, laserterapia, magnetoterapia, regeneratorul TECAR, electroterapie cu curenți stereodinamici, curenți de înaltă frecvență, electroterapie skanlab, termoterapie, terapie cu lumină Bioptron etc. 

Spitalul de recuperare medicală a fost dotat, de curând, și cu un echipament medical inovativ pentru recuperarea mersului, tot prin stimulare electrică funcțională (FES). Aceste sisteme sunt foarte ușor de purtat de către pacienți, având forma unor orteze, dar cu funcții de contractare a mușchilor prin impulsuri electrice. Nu au fire și nu incomodează pacienții, putând fi folosite încă de pe patul de Terapie Intensivă, astfel încât recuperarea medicală să fie timpurie, deci mai eficientă.




Spitalul Sfântul Sava  este un centru medical multidisciplinar, cu o echipă formată din 180 de medici, asistenți medicali, specialiști în kineto și fizioterapie, infirmieri și personal nemedical. Are 118 paturi avizate, ambulanțe de transport pacienți și, de curând, o ambulanță tip C, dotată cu echipamente și personal specializat pe intervenții de urgență și resuscitare. Deține una dintre cele mai mari capacități de fizioterapie din România. Fiind un spital ridicat de la zero, condițiile de internare sunt la standarde ridicate, asemănătoare unui hotel de 4*. Numărul atât de mare de specialiști raportat la numărul maxim de pacienți care pot fi internați simultan explică atenția deosebită pe care o primește fiecare persoană internată. De curând, a deschis și o secție cu 18 paturi pentru monitorizare permanentă a funcțiilor vitale ale pacienților, în regim de terapie intensivă, în care pacienții pot fi internați la scurt timp după intervențiile chirurgicale.

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro  

https://spitalulsfantulsava.ro/ 

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/ 

http://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/ 

https://spitalulsfantulsava.ro/fizioterapie/ 

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează