G4Media.ro

O lege privind „agenţii de influenţă”, în pregătire în Turcia

sursa foto: Pixabay.com

O lege privind „agenţii de influenţă”, în pregătire în Turcia

Parlamentul turc urmează să primească în viitorul apropiat un proiect de lege privind „agenţii de influenţă”, care ar prevedea pedepse cu închisoarea pentru jurnaliştii şi cercetătorii acuzaţi că lucrează în beneficiul intereselor străine, informează AFP, transmite Agerpres.

Textul, un proiect de modificare a codului penal, prevede trei până la şapte ani de închisoare pentru „orice persoană care efectuează sau comandă cercetări asupra cetăţenilor şi instituţiilor (din Turcia) cu scopul de a acţiona împotriva securităţii, intereselor politice, interne sau externe ale statului, pe baza ordinelor sau intereselor strategice ale unei organizaţii sau ale unui stat străin”.

Textul nu detaliază activităţile vizate, dar liderul partidului MHP (extrema dreaptă), un aliat al partidului de guvernământ AKP, a făcut o trecere în revistă a acestora într-un mesaj pe reţeaua socială X. Astfel, ar fi afectate „economia, finanţele, armata, apărarea naţională, sănătatea publică, siguranţa publică, ordinea publică, tehnologia, cultura, transporturile, comunicaţiile, spaţiul cibernetic, infrastructura critică şi energia”, potrivit lui Feti Yildiz, vicepreşedinte al MHP.

Codul penal turc prevede deja între unu şi cinci ani de închisoare pentru oricine deţine „documente (…) care ar trebui păstrate secrete pentru securitatea, interesele politice interne şi externe ale statului”.

Această lege ridică cu atât mai multe îngrijorări cu cât este un ecou al celei adoptate marţi de Parlamentul Georgiei, supranumită „legea rusă” de criticii săi care s-au mobilizat puternic la Tbilisi.

„Această lege este o extensie a legii cenzurii”, scrie cercetătorul Muhammet Ali Yunus, pentru care „această lege nu are obiectivul real de a lupta împotriva spionajului, ci vizează controlul eficient al reţelelor sociale sau al spaţiului public”.

„Cu această lege, guvernul va crea o crimă de o amploare necunoscută: vânătoarea de vrăjitoare prin spionaj de influenţă”, a comentat miercuri Emre Kongar, scriitor şi colaborator al cotidianului Cumhuriyet, pe platforma X.

ONG-ul Reporteri fără Frontiere (RSF) este alarmat de lipsa „garanţiilor pentru prevenirea abuzurilor judiciare”.

Publicitate electorală

„Ne temem că acest amendament propus la codul penal ameninţă cu închisoarea orice jurnalist care lucrează pentru o instituţie media ce supravieţuieşte din fonduri internaţionale”, a declarat miercuri reprezentantul RSF în Turcia.

„Guvernul lui Erdogan continuă să submineze domeniul libertăţii de exprimare şi al presei”, a transmis RSF într-un comunicat.

„După instrumentalizarea legislaţiei privind ‘dezinformarea’, incriminarea generală a agenţilor de influenţă riscă să slăbească şi mai mult exercitarea jurnalismului liber, pluralist şi independent în Turcia”, mai atrage atenţia ONG-ul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează