Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Flight Festival, primul mare eveniment estival al Timișoarei, a adunat în primele două zile aproximativ 40.000 de spectatori la Muzeul Satului Bănățean. După concertul susținut vineri de artista braziliană Mari Froes, una dintre revelațiile noii generații muzicale din America de Sud, sâmbătă seara publicul a așteptat cu nerăbdare apariția pe scenă a cântăreței franceze Zaz.
Zaz, din nou la Timișoara după 13 ani
Artista franceză Isabelle Geffroy, cunoscută în întreaga lume sub numele de scenă Zaz, a revenit la Timișoara după concertul susținut în 2013 la Festivalul Plai. Cu peste cinci milioane de albume vândute la nivel mondial, Zaz este una dintre cele mai apreciate voci ale muzicii franceze contemporane.
Concertul de la Flight Festival a durat mai bine de o oră, iar artista a cucerit publicul cu stilul său inconfundabil, care îmbină chanson-ul francez cu influențe de jazz, soul și muzică acustică.
Printre cele mai așteptate momente s-au numărat interpretările hiturilor „Je veux”, „On ira”, „Éblouie par la nuit” și „Si jamais j’oublie”. La un moment dat, Zaz a coborât de pe scenă și a cântat în mijlocul spectatorilor, gest răsplătit cu aplauze îndelungate.
Patru scene și o noutate dedicată tinerelor talente
A opta ediție a Flight Festival continuă și duminică la Muzeul Satului Bănățean. Participanții au la dispoziție patru scene. Pe lângă scena principală, cea dedicată muzicii drum and bass și zona rezervată iubitorilor de muzică retro, organizatorii au introdus în acest an o scenă dedicată artiștilor timișoreni și tinerelor talente aflate la început de drum.
Anul acesta, pe scena mare pot fi văzuți Delia, Smiley, Theo Rose, Grasu XXL & Guess Who, Coma, Cojo, Rares, Mihail și Jurjak, iar fanii drum n bass se pot bucura de Culture Shock, Friction, Kanine, Skeptical B2B Simula, Flava D, Murdock, Unglued și alți artiști români și internaționali.
Tinie Tempah, capul de afiș al ultimei seri
Capul de afiș al serii de duminică este rapperul britanic Tinie Tempah, programat să urce pe scena principală la ora 22:00.
Născut la Londra sub numele Patrick Chukwuemeka Okogwu, Tinie Tempah este unul dintre cei mai de succes artiști britanici ai generației sale. A devenit cunoscut la nivel internațional în 2010, odată cu lansarea hitului „Pass Out”, urmat de piese precum „Written in the Stars”, „Frisky” și „Not Letting Go”.
Albumul său de debut, „Disc-Overy”, a ajuns pe primul loc în clasamentele din Marea Britanie, iar artistul a fost recompensat cu două premii BRIT.