G4Media.ro

O primă întâlnire între Ucraina, Turcia şi SUA a avut loc la…

Sursa foto: Unsplash

O primă întâlnire între Ucraina, Turcia şi SUA a avut loc la Istanbul. Ucrainenii s-au întâlnit cu oficiali europeni şi Keith Kellogg înaintea unor negocieri cu Rusia

UPDATE Ora 12.24: O primă reuniune între Ucraina, Satele Unite şi Turcia, la Istanbul, s-a încheiat vineri, potrivit unor surse turce. relatează AFP, preluată de News.ro. Urmează să aibă loc o a doua reuniune între Ucraina, Rusia şi Turcia.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Prioritatea Kievului este să obţină un acord al unui ”armistiţiu necondiţionat”, a anunţat, înaintea primei reuniuni tripartite, şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Ucraina se îndoieşte că negocatorii ruşi la Istanbul au o ”putere reală de decizie”, declară AFP un oficial ucrainean de rang înalt cu puţin înainte de primele negocieri directe între Rusia şi Ucraina din primăvara lui 2022 încoace, care au avut loc la câteva săptămâni după invazia rusă la scară largă şi care s-au soldat cu un eşec.

Preşedintele rus Vladimir ”Putin a trimis la istanbul persoane care nu au nicio putere de decizie”, declară AFP acest oficial sub protecţia anonimatului.

”Însă, dacă delegaţia rusă dispune totuşi de anumite prerogative, ea va putea să dovedească acest lucru doar acceptând să ia măsuri concrete, şi anume un armistiţiu”, a adăugat el.

Știrea inițială: Delegaţiile americană, ucraineană şi turcă au început vineri, la Istanbul, o reuniune, potrivit unei surse de la Ministerul turc de Externe, în cadrul unor eforturi în vederea ajungerii la un acord care să pună capăt Războiului din Ucraina, relatează AFP, preluată de News.ro.

Din delegaţii fac parte miniştrii de Externe ai celor trei ţări şi alţi funţcionari de rang înalt.

Ele se întâlnesc în Palatul Dolmabahce, la Istanbul, în Strâmpoarea Bosfor.

Oficiali ucraineni de rang înalt s-au întâlnit vineri, la istanbul cu reprezentanţi europeni în domeniul securităţii, înaintea negocierilor prevăzute cu Rusia – de la care europenii sunt excluşi -, a declarat AFP o sursă din delegaţia ucraineană.

Această întâlnire a avut loc între miniştrii ucraineni ai Apărării Rustem Umerov şi de Externe Andrii Sîbiga şi şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrii Iermak, pe de o parte, şi consilieri în domeniul securităţii francez, german şi brtianic şi emisarul american Keith Kellogg, pe de altă parte, declară această sursă.

Maşini negre, un vehicul blindat şi două minibuze albe au sosit la Palatul Dolmabahçe, potrivit unor jurnalişti prezenţi la faţa locului.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.