Home » Analize » O echipă de scafandri turci au recuperat din Marea Neagră un obiect „similar cu o mină” a cărui prezenţă fusese semnalată de pescari

O echipă de scafandri turci au recuperat din Marea Neagră un obiect „similar cu o mină” a cărui prezenţă fusese semnalată de pescari

O echipă de scafandri turci au recuperat din Marea Neagră un obiect "similar cu o mină" a cărui prezenţă fusese semnalată de pescari
sursa foto: Pixabay.com
Ascultă articolul

O echipă de scafandri turci au recuperat din Marea Neagră, la nord de Istanbul, un obiect „similar cu o mină” a cărui prezenţă fusese semnalată de pescari din zonă, relatează sâmbătă Reuters, citând Ministerul turc al Apărării.

Obiectul a fost observat iniţial în apropierea unui debarcader din strâmtoarea Bosfor şi pescarii au anunţat Garda de coastă, al cărei purtător de cuvânt a confirmat o informaţie din ziarul Milliyet în sensul că în opinia autorităţilor „este probabil să fie vorba de o mină”.

- articolul continuă mai jos -

Turcia are graniţe maritime cu Rusia şi cu Ucraina, invadată luna trecută de forţe ruse.

Luni, serviciile ruse de informaţii au atenţionat că mai multe mine instalate de forţele ucrainene s-au desprins şi plutesc în derivă, putând ajunge în Strâmtoarea Bosfor sau chiar în Marea Mediterană, afirmaţii respinse de Kiev.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pixabay.com

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole