Home » Analize » O companie chineză a câștigat licitația pentru un mare zăcământ de litiu în Chile, în dauna unei companii americane. Litiul, esențial pentru baterii

O companie chineză a câștigat licitația pentru un mare zăcământ de litiu în Chile, în dauna unei companii americane. Litiul, esențial pentru baterii

O companie chineză a câștigat licitația pentru un mare zăcământ de litiu în Chile, în dauna unei companii americane. Litiul, esențial pentru baterii
Ascultă articolul

O companie chineză a câștigat licitația pentru exploatarea unui zăcământ major de litiu din Chile, în ciuda opoziției președintelui statului și a unei părți a opiniei publice, transmite Euronews, citată de Rador.

Compania chineză BYD Chile a câștigat, pentru 61 de milioane de dolari, dreptul de a exploata 80.000 de tone de litiu, fiind sprijinită de guvernul țării sud-americane, condus de Sebastian Pinera.

- articolul continuă mai jos -

Firma din China a fost preferată de guvern în detrimentul unei firme americane.

În ciuda cererilor ecologiștilor și ale opoziției parlamentare de a opri lucrările, licitația a fost atribuită cu două zile înainte. O decizie care a generat o multitudine de critici și din partea președintelui ales Gabriel Boric.

„Guvernul are puterea de a face ceea ce a făcut, însă este o decizie proastă care va fi revizuită în timp util. Noi vom merge înainte pe drumul nostru, a spus președintele Boric, care a cerut crearea unei Companii Naționale de Litiu.

Boom-ul mașinilor electrice și producția neîncetată de smartphone-uri și computere au transformat litiul într-un adevărat „aur alb”. O piață tentantă chiar și pentru guvern. Potrivit Ministerului Minelor, ofertele sunt cele care reflectă cel mai bine interesul statului. Scopul este cel de a readuce țara într-o poziție dominantă pe scena mondială, după ce în 2017, Australia a depășit Chile ca principal producător de litiu.

Traducerea Rador: Cătălina Păunel / Foto: Baterii auto

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole