G4Media.ro

O campanie locală a strâns donații de peste o jumătate de milion…

Câmpia libertății, blaj, g4media

O campanie locală a strâns donații de peste o jumătate de milion de lei pentru spitalul COVID-19 din Blaj. Primarul face publică lista donatorilor în fiecare zi. BOSCH a oferit cea mai mare sumă

Donații de peste o jumătate de milion de lei pentru spitalul COVID de la Blaj (județul Alba), în cadrul unei campanii locale la care participă locuitorii orașului și societățile comerciale. Principalul donator a fost compania germană BOSCH, cel mai important angajator din oraș.

În total, în cele trei săptămâni de când a început campania, firmele din oraș și locuitorii au donat 537.915 lei și 3.005 euro.

O mare parte din sumă a fost donată de BOSCH, aproape 90.000 de lei, bani care au fost folosiți pentru achiziționarea unui aparat de ventilație mecanică.

„Din nefericire, criza Covid-19 generează automat și o criză financiară. Cu toate acestea, pentru noi oamenii sunt pe primul loc și tocmai de aceea am acționat prompt imediat ce am luat notă de nevoia spitalului municipal din Blaj. Sperăm ca prin acțiunile noastre în beneficiul angajaților și al comunității să putem oferi cel mai bun sprijin astfel încât să rămânem cu toții sănătoși”, a transmis Alexander Firsching, director comercial Bosch Automotive SRL, într-un comunicat de presă al companiei.

Primarul municipiului Blaj, viceprimarul, șefii serviciilor, angajați ai instituției și cei 19 consilieri locali de la toate partidele au donat și ei peste 27.000 de lei. În plus, consilierii locali și-au donat și indemnizațiile pe luna martie, în întregime.

Contactat de G4Media.ro, primarul Gheorghe Rotar a explicat că este vorba despre un efort al întregii comunități locale.

„În această perioadă, Săptămâna Mare a Paștelui, mai mult ca oricând, gândurile noastre se îndreaptă spre cei care se află în linia întâi a luptei cu pandemia de coronavirus, medicii și întreg personalul medical și administrativ de la Spitalul Municipal Blaj. De aceea, în cel mai profund spirit creștinesc, îi invităm, în continuare, pe toți cei care doresc, persoane fizice și juridice, în măsura posibilităților financiare, să doneze pentru achiziționarea de echipamente și dotări în vederea tratării cazurilor de coronavirus la Spitalul Municipal Blaj. Stați acasă și donați!” este apelul primarului Rotar.

NOTĂ: Articol publicat în cadrul proiectului ”România ajută!”, realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer.

Foto: G4Media.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ce mai zice Soros? Sa aducem migranti mancatori de serpi si lilieci in Romania?