Home » Articole » Numeroase percheziţii în Republica Moldova în dosare de corupere a alegătorilor, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale

Numeroase percheziţii în Republica Moldova în dosare de corupere a alegătorilor, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale

Numeroase percheziţii în Republica Moldova în dosare de corupere a alegătorilor, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţiei (CNA) şi procurorii Procuraturii Anticorupţie a municipiului Chişinău au efectuat, vineri, percheziţii în mai multe localităţi din raioanele Ştefan Vodă, Anenii Noi, Chişinău, Rezina şi Orhei, în dosare privind cazuri de corupţie electorală, informează un comunicat de presă transmis de CNA, citat de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit sursei citate, cei vizaţi de percheziţii sunt membri ai unui partid politic şi sunt cercetaţi pentru „oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să îşi exercite sau să nu îşi exercite drepturile electorale în cadrul alegerilor parlamentare, prezidenţiale, locale ori în cadrul referendumului”.

„Potrivit materialelor administrate, 12 reprezentanţi ai unui partid politic sunt bănuiţi că ar fi oferit mijloace băneşti alegătorilor în vederea exercitării de către aceştia a drepturilor electorale în favoarea unui candidat înregistrat în cursa electorală la alegerile prezidenţiale. Toate persoanele urmează a fi escortate la CNA pentru audieri”, au precizat oficialii CNA.

La rândul său, Poliţia Republicii Moldova a transmis, vineri, un comunicat de presă în care informează că alte 20 de percheziţii s-au desfăşurat în municipiul Chişinău, dar şi în raioanele Ocniţa, Străşeni, Ialoveni, Floreşti, Sîngerei şi Ştefan Vodă, în baza mai multor cauze penale pornite pe fapte privind finanţarea ilegală şi coruperea electorală.

Potrivit Codului Penal al Republicii Moldova, persoanele care oferă bani pentru a influenţa rezultatele unui scrutin riscă de la unul până la cinci ani de închisoare şi amendă de peste 50.000 de lei, iar finanţarea ilegală a partidelor politice din surse interzise se pedepseşte cu până la şase ani de închisoare şi cu amendă de peste 67.000 de lei.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole