Home » Articole » Număr record de apeluri la 112 în Brașov privind urşii, în ultima noapte. Încă unul a fost împuşcat

Număr record de apeluri la 112 în Brașov privind urşii, în ultima noapte. Încă unul a fost împuşcat

640
Număr record de apeluri la 112 în Brașov privind urşii, în ultima noapte. Încă unul a fost împuşcat
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Un număr de 25 de cazuri de prezenţă a ursului în municipiul Braşov au fost sesizate în cursul nopţii de joi spre vineri la 112, fiind un record absolut, numărul alertelor fiind ridicat chiar şi pentru această perioadă în care fenomenul a crescut, transmite Agerpres.

Conform Primăriei Braşov, în noaptea de joi spre vineri a mai fost împuşcat un urs, fiind al treilea exemplar eutanasiat în această lună.

- articolul continuă mai jos -

„În primă fază, s-a încercat alungarea lui prin mijloace acustice şi vizuale, dar acesta nu doar că nu a reacţionat, dar a continuat să mănânce inclusiv în prezenţa oamenilor. Având în vedere că acesta mai fusese semnalat şi în zilele anterioare, în aceeaşi zonă şi lipsa lui de reacţie la prezenţa omului, a fost luată decizia extragerii prin împuşcare, în momentul în care s-au îndeplinit condiţiile de siguranţă pentru acest lucru. Din păcate, în această dimineaţă, un alt urs a fost semnalat în aceeaşi zonă (Strada Jepilor – n.r.), urşii fiind animale teritoriale”, a transmis Primăria Braşov.

Conform specialiştilor, în pădurile aparţinând de municipiul Braşov trăiesc 110 urşi, în timp ce numărul lor optim ar fi 12.

Pe parcursul lunii mai au fost înregistrate peste 120 de apeluri la 112 privind prezenţa urşilor în municipiul Braşov.

În 70 dintre cazuri, animalul nu a mai fost observat la sosirea patrulelor de jandarmi, în alte 50 de situaţii, urşii au fost alungaţi către zonele împădurite din care intraseră în oraş.

Două exemplare au fost tranchilizate în zona Şprenghi şi relocate la Timişu de Sus, însă unul s-a întors ulterior în oraş, fiind văzut în spatele unei şcolii. Pentru că erau îndeplinite toate condiţiile de siguranţă prevăzute de lege, animalul a fost împuşcat.

Un alt exemplar a fost împuşcat în cartierul Noua, după ce a fost capturat în cuşca amplasată de Primărie. După tranchilizare, s-a constatat că ursul mai fusese capturat şi relocat anterior, având crotaliu de identificare, astfel că, potrivit prevederilor legale, animalul a fost eutanasiat.

Știri video

Comentarii
  • Nimeni nu este sancționat pentru că este permis accesul animalelor la resturile menajere.
    Nimeni nu este sancționat pentru că nu sunt montate garduri electrice de protecție.

    Când restaurantele de lux au cerere pentru carne de urs, câ vin mai mulți turiști în peroada asta,
    Se ia pușca și mai este ucis încă un urs.
    Iar mâncarea este lăsată intenționat pentru a-i atrage.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole